„104 pentru Poli”: Alergare aniversară cât un maraton, pe Stadionul „Ştiinţa”

„104 pentru Poli”: Alergare aniversară cât un maraton, pe Stadionul „Ştiinţa”

0
DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica din Timişoara marchează 104 ani de activitate sportivă printr-o nouă ediţie a cursei care a devenit deja tradiţie pe Stadionul „Ştiinţa”. Studenţii, cadrele didactice şi toţi cei din familia UPT vor alerga un număr de tururi egal cu anii de la startul activităţii: 104 în 2024!

„În urmă cu câțiva ani a fost instituită, a crecut de la an la an și a devenit o tradiție cursa de pe Stadionul Știința în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității. Participanții pot parcurge unul, mai multe sau toate cele 104 tururi aniversare (cât un maraton). Evenimentul este gratuit și deschis tuturor membrilor Politehnicii, simpatizanților și iubitorilor de alergare”, arată organizatorii.

Desfășurată acum sub egida „Timișoara City Marathon powered by UPT”, ediția din acest an promite să fie mai mult decât un simplu maraton, parteneriatul strategic dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Alergotura aducând tradițiile timișorene de sport și educație într-o viziune comună pentru viitor.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, între orele 14:30 – 20:30, pe Stadionul Știința.


„În acest an, vor fi câte doi lideri pentru fiecare tur, ce vor purta cu mândrie steagul instituției pe durata alergării, iar la final vor primi tricouri tehnice cu însemnele UPT. Vom alerga împreună, fiecare în ritmul său, pentru a finaliza cele 104 tururi simbolice – echivalentul a 42 km! Fiecare participant poate opta pentru unul sau mai multe tururi și poate chiar alege să fie „lider de tur”, deschizând cursa pe unul dintre segmente”, mai arată sursa citată.

 Înscrierile pentru comunitatea UPT se fac aici; Înscrierile pentru prieteni și susținători ai Politehnicii se fac aici.

Între orele 18:00 și 20:30, tot pe Stadionul Știința, se va organiza Pasta Party – un eveniment de socializare dedicat participanților la alergare, menit să-i conecteze după efortul fizic și să-i pregătească pentru „Timișoara City Marathon powered by UPT”, ce va avea loc a doua zi, 27 octombrie 202, începând cu ora 8:00.

În preambulul curselor de alergare, vineri, 25 octombrie 2024, între orele 18:00 – 20:00, va avea loc workshop-ul „Sportul de plăcere / sportul de performanță”,  la Centrul de Conferințe UPT, invitatul special al serii fiind celebrul alpinist Horia Colibășanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.