Binecunoscutul tobar timișorean Vali Potra împlinește azi 60 de ani, ocazie cu care îi urăm un călduros „La Mulţi Ani!”. Născut în 3 octombrie 1964 la Salonta, Valentin s-a apucat mai serios de muzică în urma unui anunţ postat de Cristian Podratzky în rubrica regretatului critic muzical Petru Umanschi din revista Orizont, în care se căuta un tobar pentru formaţia Impact, pe când avea 16 ani.
„Aveam 16 ani şi trupa Impact mergea atunci pe linia dată de Freddie Onofrei. Am început cu piese de Black Sabbath sau Judas Priest şi am avut şi influenţe etno, gen Phoenix, pe asta s-a mers o perioadă foarte lungă. După ce a plecat Freddie am cotit-o spre westcoast, cum îl numeam noi. Direcţia a fost dată de Zoli Lenghel, care a venit la clape. Am cântat piese spre Toto şi Chicago, până prin 1988, când trupa s-a desfiinţat odată cu plecarea dincolo a lui Zoli şi a lui Dan Pavel“, îşi aminteşte Vali.
Alături de activitatea sa în Impact, Vali a făcut parte şi din ABRA, formaţia înfiinţată în oraşul nostru și care a cunoscut consacrarea sub forma trio-ului compus din Adrian Schwartz-Dinu (chitară, voce), Christian Podratzky (bass) şi Vali Potra (tobe). În perioada anilor ’85-’90, ABRA a cucerit o serie de premii, iar artistul are amintiri de neuitat din acea perioadă. „Sunt mândru de festivalurile care le-am câştigat în anii aceia cu ABRA. De exemplu, la Târgu Mureş unde am luat locul unu şi indiviual şi pe trupă. Sau la Craiova, unde am fost revelaţia festivalului. Dealtfel acolo am cântat numai două piese, le-am repetat pe tren, iar după aia am fost chemaţi la un concert extraordinar. Şi acum am fiori când mă gândesc la acel episod. Publicul aplauda în continuu. Pe la mijlocul concertului nu mai ştiam cum să cântăm de aplauze. Adi Dinu a zis pe scenă… Eu aşa ceva nu am mai văzut… După care s-a întors spre noi şi a zis… Dar nici voi… Au fost multe amintiri frumoase“, spune artistul..
Dincolo de activitatea sa „pe scenă“, care include colaborări cu diverse trupe, inclusiv Blazzaj, Vali este implicat şi în „spatele“ scenei fiind implicat în asigurarea echipamentelor tehnice pentru diverse manifestări.