Aproape o sută de cerşetori depistaţi pe străzile Timişoarei de poliţiştii locali...

Aproape o sută de cerşetori depistaţi pe străzile Timişoarei de poliţiştii locali în luna octombrie. De cele mai multe ori aceştia revin la vechile obiceiuri

0
DISTRIBUIȚI

93 de cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați de polițiștii locali timişoreni în ultima lună. O parte dintre ei au fost duși la centrul social de pe strada Telegrafului pentru a fi igienizați, dar deşi autorităţile susţin că acolo au parte de condiţii decente, aceştia revin de cele mai multe ori în stradă, unde obţin mai mulţi bani.

„Polițiștii locali au continuat și în luna octombrie acțiunile pentru combaterea fenomenului cerșetoriei, prin verificări zilnice, răspunzând sesizărilor de la cetățeni, dar luând măsuri și ca urmare a patrulărilor efectuate și constatărilor din teren. Astfel, în ultima lună, un număr de 93 de persoane au fost depistate pe străzi, fiind predate de mai multe ori de polițiștii locali către centrele sociale. Acțiunile presupun inclusiv transportarea acestor persoane la Centrul Social ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului, unde sunt tunse, igienizate, deparazitate, schimbate de haine și hrănite corespunzător, lucru care s-a întamplat și în cursul zilei de ieri cu câteva dintre acestea.


Din păcate însă, de cele mai multe ori, deși aici li se oferă condiții de trai decente, preferă să se întoarcă în stradă, unde fac mai mulți bani și sunt obișnuiți cu viața fără reguli. Polițiștii locali continuă însă acțiunile de preluare din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și a oamenilor străzii, efectuând inclusiv demersurile către organele abilitate în cazurile care trezesc suspiciuni că ar fi folosiți de alții pentru a le produce venituri. Totodată, facem din nou apel la cetățeni să nu le mai ofere bani, deoarece în acest fel îi menținem în stradă. Cei care observă cerșetori sau oameni ai străzii pot apela la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca echipajele noastre să se deplaseze în vederea preluării și predării lor către autoritățile în drept, pentru a încerca reintegrarea lor în societate”, a transmis Poliţia Locală Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.