Invitată la PRESSALERT LIVE, Mihaela Şora, directoarea apreciatei Şcoli Gimnaziale Nr. 30 din Timişoara, a vorbit despre principalele probleme din învăţământul timişean şi ale instituţiei pe care o conduce, dar şi despre câteva propuneri legislative inedite pe care le propune în domeniul educaţiei preuniversitare.
„Acest lucru, această apreciere pe care am primit-o din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş mă bucură foarte mult. Mă onorează, dar în acelaşi timp mă şi obligă. Adică mă obligă pentru că şi de acum înainte trebuie să lupt, ba mai mult, să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru ca destinele Şcolii 30, Şcolii Soarelui, pe care o manageriez de zece ani, deci sunt în al 11-lea an. Mă obligă să nu las stindardul şi să mă ambiţionez mai mult. Şi Şcoala 30 să rămână acolo în fruntea şcolilor timişene”, a spus Mihaela Şora despre statutul de cel mai bun director de şcoală din Timiş în două rânduri.
Întrebată despre problemele principale din educaţie, Şora a răspuns: „Aş face referire punctual la învăţământul timişean. Din punctul meu de vedere prima problemă cu care ne confruntăm la nivel de Timişoara este lipsa de spaţiu. De la Revoluţie încoace, în Timişoara, nu s-a construit nicio şcoală. Suntem într-un început la Şcoala 30, de trei ani ne chinuim şi iată că nu reuşim. Am tras speranţe că în acest an şcolar, 2024-25, ne va prinde, vom reuşi să deschidem porţile unei şcoli practic… Se construieşte, s-a construit şi la Şcoala 13 şi la Lenau, dar nu şi-a deschis încă porţile. Sunt dotate, din ce am înţeles că la Şcoala 13 urmează, dar nu s-a reuşit în noul an şcolar decât la Liceul Emanuil Ungureanu. Ei, în 34 de ani de la Revoluţie este foarte puţin. Zona de sud a Timişoarei, unde se află Şcoala 30, are nevoie de cel puţin două şcoli gimnaziale, să nu mai vorbim de grădiniţe şi de creşe. Tinerii, pentru că zona s-a dezvoltat foarte mult, pur şi simplu aleargă, sunt dezorientaţi, dezamăgiţi, că locurile la stat pentru învăţământul preşcolar sunt foarte puţine şi ei sunt nevoiţi să se îndrepte spre instituţiile private. O altă problemă cu care ne confruntăm la nivel de învăţământ preuniversitar este resursa umană. Sunt puţini tineri bine pregătiţi, care-şi doresc să intre în sistemul de învăţământ. De ce? Dacă la început nu au fost stimulaţi din punct de vedere financiar. Salariile au fost mici, acum nu ne mai putem plânge de acest aspect. Însă cred că teama de a intra în acest sistem este principalul motiv pentru care ei refuză. Şi teama aceasta are în spate, pot să spun, o insuficientă pregătire din punct de vedere profesional. Este într-adevăr tot o problemă a şcolii. Am avut nenumărate discuţii cu învăţământul universitar. Şi pe această cale, fac un apel, ca din partea colegilor din învăţământul preuniversitar, să fie o aplecare mai profundă asupra aspectului de practică pedagogică. Sunt foarte puţine ore de practică. În teorie ştim mult, dar cum se spune, practica ne omoară. Ei au nevoie de multă practică, să fie în mijlocul copiilor, să fie alături de dascălii care sunt la catedră şi ei să devină mentori. Dar mentori chiar încă din primul an de facultate. Teoria o găsim acum la orice colţ, e la îndemâna oricui, mijloacele de informare sunt diverse, astfel încât acest lucru nu ar mai fi o problemă. Însă practica este un lucru de care e absolut nevoie. Iar mai apoi, o a treia problemă cred eu e problema colaborării dintre şcoală şi părinţi. Fie nu există, fie implicarea părinţilor este foarte mare, foarte profundă şi de multe ori nefondată. Părinţii îşi dau cu părerea vizavi de orice înseamnă: act didactic, activitate educaţională în afara şcolii, activităţi extracurriculare, programe, proiecte. De foarte multe ori sunt primii care vin să se implice şi să spună: aşa trebuie făcut, metodele astea trebuie aplicate. Eu zic că cineva trebuie să oprească această implicare. Să ştim până unde … prin legislaţie! Am stat cu sufletul la gură sau cu gura deschisă sau cu aşteptări maxime în momentul în care domnul preşedinte profesor Klaus Iohannis a preluat fotoliul de preşedinte şi am sperat că dacă este din mijlocul dascălilor, învăţământul, educaţia, va fi un obiectiv prioritar pentru dumnealui. Dar de fapt, în cei opt ani, a demonstrat cu totul altceva. România educată a oferit foarte puţin, din toate promisiunile acelea, din tot programul, din toate întâlnirile, din toate informările pe care dumnealui le-a făcut şi întreaga echipă, pe toate reţelele de socializare. Regăsim implementat şi cu rezultate foarte bune puţine lucruri”.
„(…) O parte din colegii mei au problemele vizavi de CF, nu sunt intabulate clădirile, o parte din colegi au nevoie de teren să fie arondat şcolilor pentru a se putea dezvolta. Şcoala 30 are nevoie de un teren, eu l-am şi găsit, undeva pe strada Orion, foarte aproape de campusul de învăţământ dual care urmează a se ridica în zonă. Un teren unde Şcoala 30 să beneficieze de ridicarea a măcar unui corp de clădire. Şi lângă corp vrem şi o grădiniţă. E al Primăriei Timişoara (terenul). Sigur că am discutat problema şi la Primăria Timişoara, dar nu ştiu dacă nu mă bagă în seamă. Să ştiţi că eu sunt directorul de şcoală care dacă e dat afară pe uşă intră pe geam (…)”, a subliniat Mihaela Şora.
„De foarte multe ori da, de ce? De temere, pentru că măsurile pe care le luăm, de exemplu: orele de consiliere. Sunt foarte multe probleme în rândul copiilor, încă de la o vârstă fragedă. Şi orele de consiliere nu le-ai fi putut desfăşura la nivel de şcoală decât cu acceptul ambilor părinţi. Deci ar fi foarte bine în momentul în care specialistul, profesorul de la clasă, împreună cu consilierul şcolar, observă că acel elev are o problemă, să vină spre părinte, să-l informeze şi să stabilească eventual doar orarul de consiliere, care e obligatoriu pentru a nu pierde din orarul zilnic de şcoală, să fie în afara orelor de curs. Dar pentru asta trebuie să ai: consilieri şcolari suficienţi, să ai spaţiu… Avem doi consilieri şcolari la 2.400, dar mai avem şi doi profesori de sprijin, mai avem şi doi logopezi. Dar insuficient pentru nevoile care sunt.
Problema scăderii… sau sancţiunilor pe care o dăm elevilor. Până acum a fost doar la sfârşitul anului şcolar. Doamne ajută că după apariţia noului regulament putem să dăm, să acordăm notă la purtare, după fiecare modul. La final să se facă o medie şi să poată să stabilească colegii de la Consiliul clasei nota la purtare. În 99% din cazuri aceste note sunt contestate şi sunt contestate până la nivel de instanţă. Ori şcoala nu beneficiază de consilier juridic, nu avem avocaţi şi atunci ne descurcăm pur şi simplu cu resursa umană pe care o avem, cu secretari, cu profesori”, a explicat directoarea Şcolii 30 de ce legislaţia e problematică legată de implicarea părinţilor.
Alte probleme în educaţie sunt strict legate de minister. „De la nivel naţional, politicile care au fost implementate nu au fost suficient de profunde în ceea ce înseamnă manuale şcolare, programă şcolară, foarte multă oferte de manuale iar calitatea conţinutului lasă de dorit. Asta e altă problemă. De ce să aruncăm pe piaţă zece manuale de la zece edituri, când putem să punem trei? Ar fi trebuit să fie legată de Ministerul Educaţiei, de asemenea auxiliarele.
Dacă dorim performanţă, nu putem să rămânem doar la nivelul manualului. Manual digital de altfel, şi aici e o problemă. Unele pot fi folosite, altele, dacă nu avem mijloacele de învăţământ, cum să folosim manualul digital? Dar dacă nu avem auxiliarele, nu putem avea performanţă. Auxiliare care niciodată, la nicio materie, nu sunt oferite de minister. Ci sunt pur şi simplu achiziţionate de părinţi, în mod direct sau prin diferite ONG-uri, ale părinţilor şi acele auxiliare sunt folosite şi puse la dispoziţia dascălilor şi elevilor”, a declarat Mihaela Şora la PRESSALERT LIVE.
Bullying-ul rămâne problema de top: „De la săptămână la săptămână apar cazuri”
La fel ca în alte ţări şi în România fenomenul de bullying rămâne poate chiar cea mai serioasă problemă din şcoli pentru elevi. „De la săptămână la săptămână apar cazuri, ba uneori se lasă cu violenţă fizică, cu automutilare. Pot să dau un exemplu, mi s-a întâmplat zilele trecute când efectiv din senin un copil a răbufnit în clasă, s-a îndreptat să agreseze alţi doi colegi şi pentru că nu şi-a putut controla furia a luat inelul pe care era aşezată cheia şi pur şi simplu s-a tăiat pe braţ şi culmea, în orice caz e sub 14 ani şi culmea că nu am reuşit până la clasa a VII-a să obţinem din partea părinţilor acordul să beneficieze de consiliere. El pe măsură ce a crescut au crescut şi problemele. Aveam semnale, am discutat cu părintele, ne-a promis, ne-a adus dovezi că merge la consiliere în privat, doar că nu a acceptat consilierea la nivelul şcolii. Aici e o problemă cu care ne confruntăm. Foarte puţini părinţi sunt cei care acceptă că propriul copil are nevoie de ajutor. Prima reacţie a dumnealor atunci când îi chemăm la şcoală şi le spune, e următoarea: dar nu e nebun copilul meu, de ce să-l duc la psiholog? Păi nu-l duceţi la psiholog pentru că e nebun, îl duceţi pentru că are o nevoie. Fie că are o nevoie din punct de vedere emoţional, fie că are nevoie de stabilitate în comportament. Pur şi simplu are o nevoie pe care dumneavoastră acasă nu reuşiţi să o gestionaţi şi asta nu e o ruşine, ci dimpotrivă, trebuie să fiţi alături de şcoală, să ne susţineţi, pentru că noi nu dorim altceva decât binele copilului.
Am mai avut o situaţie în urmă cu vreo şapte-opt ani de zile, în care un copilaş, era înfiat, avea tulburări de comportament destul de grave, s-a învoit în timpul orei să meargă la toaletă şi în loc să ajungă la toaletă el a ajuns pe scara de incendiu a şcolii, exact sus deasupra şcolii şi a început să strângăd e gât porumbeii. Sigur că finalul a fost scăderea notei la purtare după foarte multe discuţii şi sesizăti şi reclamaţii, inclusiv o amendă pe care şcoala urma să o plătească, şi doamna dirigintă, s-a lăsat cu două procese. Dintre care unul a fost pierdut de doamna dirigintă şi unul a fost câştigat de şcoală, dar doar după doi ani de zile. În condiţiile în care, noi, până când copilul a ajuns să fie sancţionat, cel puţin doi ani de zile, am avut zeci şi zeci de întâlniri cu părinţii copilului, cu psihologul şcolii. Deci nu am lăsat lucrurile să nu fie luate în seamnă şi să nu fie tratate cu seriozitate”, a mai spus Mihaela Şora.
Controversa camerelor de supraveghere la baie
O iniţiativă inedită care se vrea introdusă la Şcoala 30 e cea de a fi plasate camere de supraveghere în zona vestibulului. „Nu ne lăsăm. De ce am vrut? Pentru că toaletele sunt de fapt grupurile sanitare, aş vrea să lămurim această problemă. Grupul sanitar are două componente: vestibul şi toaleta. Ori legislaţia spune că sunt interzise camerele în toalete, drept urmare în vestibul, acolo unde noi am dori, am şi pus camere, le-am montat, doar că foarte rapid, în jumătate de oră au sunat telefoanele la Inspectorat, a fost o mare greşeală, o reacţie pur şi simplu inexplicabilă pentru noi, din partea părinţilor, acelora care au sunat şi nu cred că au fost mulţi, poate unu-doi. Pentru că noi vedem feedback-ul acum, din partea dumnealor. De ce am dorit… vestibulul e cel mai vulnerabil loc dintr-o instituţie de învăţământ preuniversitar. Este un aspect pe care, nu ştiu de ce, de teamă, nu cred că din cauza nepăsării, colegii mei nu-l recunosc. Dar ăsta e adevărul. În acel vesibul copiii fumează, copiii cu siguranţă se droghează, nu ştiu ce fel de droguri, dar pot să apară şi droguri care pot să fie fatale pentru anumite persoane. Fetele se dezbracă din ţinuta cu care vin de acasă, unele, şi-şi iau o ţinută nepotrivită la şcoală şi mamele nu cunosc acest aspect”
Nu au ştiut cum să reacţioneze (n.r. elevii). După aceea le-am luat pentru că eram pasibili de amendă, nu erau parte din planul de supraveghere. Acum dorim să le punem în planul de supraveghere dar nu înainte de a relua apelul, pentru că am făcut un apel spre Autoritatea de Protecţie a Datelor şi am primit un răspuns negativ. Nu ne dau voie, dar acum, la insistenţele părinţilor, dorim, sub orice formă, să reluăm apelul şi vom ataşa la adresa pe care o facem, semnături de la, cred, vreau să cred, toţi părinţii din şcoală. Peste două săptămâni avem şedinţa la nivelul şcolii, cu părinţii de la toate clasele, cu reprezentanţii. Şi, sunt două probleme, mari şi late, chiar trei pe care vrem să le discutăm. Problema camerelor din vestibul, problema uniformei şcolare şi problema telefoanelor”, a adăugat Şora.
Despre consumul de droguri, Mihaela Şora a precizat că „nu am avut semnale în şcoală, dar am avut semnale că lângă şcoală se întâmplă să vină copiii din clasele, mai mari, din liceu, care au fost elevii noştri, tineri din zonă, care sunt cunoscuţi şi de colegii de la Secţia 2 Poliţie, drept consumatori şi asta ne este teamă. Ca nu cumva ei să fie racolaţi şi în parc, în spatele blocurilor, să se întâmple şi consumul de droguri. Dacă ar fi numai fumatul poate ar fi foarte bine nu se poate spune, dar e răul mai mic. Şi se poate întâmpla acest rău mare. Foarte de curând pentru că sunt mulţi dintre copii care merg acasă singuri, pe care nu-i aşteaptă părinţii şi care sunt primii expuşi”.
Cunoscută şi pentru bazinul de mari dimensiuni, culmea, de ceva vreme Şcoala Gimnazială Nr. 30 din Timişoara nu se poate folosi de acesta. „Bazinul nu funcţionează în prezent. Pe de o parte, pentru că legislaţia ne împiedică, e o modificare în Legea educaţiei, şcoala nu poate face activitate economică. Am găsit o portiţă în urma discuţiilor cu reprezentanţii Primăriei Timişoara, s-a emis HCL să închiriem bazele pe Legea sportului. Dar în acest moment bazinul nostru, la ambele vestiare are cele două deschideri decopertate să spun, pentru că acolo urmează să se facă legătura cu unul din corpurile noi. Şi acum acesta e motivul pentru care nu am putea să-l deschidem. El este reabiliat. Este o întreagă poveste în spatele reabilitării bazinului, un an şi jumătate însă Doamne ajută a fost funcţional şase luni, din septembrie până a început pandemia şi atât. Sperăm, dacă în primăvară se finalizează extinderea să putem să-l închiriem, e păcat pentru că suntem singura şcoală din vestul ţării şi dintre puţinele din ţară cu bazin de înot”, a conchis Mihaela Şora. Recent şcoala nouă din Dumbrăviţa beneficiază de un bazin dar de dimensiuni reduse.
