
Profesor doctor Ovidiu Bunget, directorul de departamentului Contabilitate și audit din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest, a vorbit la PRESSALERT LIVE despre dificultățile cu care se confruntă contabilii din România, pentru care au și protestat în vara acestui an.
Modificările din legislația fiscală, uneori de azi pe mâine, iar alteori fără sens, îi țin ocupați pe contabili. „Dacă găsiți un contabil care să-ți spună că se plictisește, înseamnă că ceva nu e regulă. Încă n-am văzut contabili șomeri și nici nu vor mai exista pentru că ne dă statul de lucru. Cumva ne dau antreprenorii de lucru. Dacă acești contabili pun pixul jos o zi, statul intră în faliment. Fără nicio îndoială de chestia asta. Și acolo cred că a fost un protest elegant al contabililor. Cel puțin s-a intrat în dialog. Nu e vorba de a bate în retragere, dar se creează un dialog punând lucrurile pe masă. Adică putem face, în ce timp putem face? Pentru că mie mi se pare uneori că dincolo de ceea ce se întâmplă, noi suntem România și un fel de loc de experimente, cu multe alte lucruri”, a spus profesorul Bunget, referindu-se la e-factura.
Colectarea TVA-ului, undeva la 35%, este una dintre problemele care afectează serios bugetul de stat.
„Diferența asta provine dintre ceea ce estimează și ceea ce colectează statul. Colectatul este cert, însă estimatul, de ce nu ar trebui să acceptăm, de exemplu, că estimatul este uneori eronat? Eu nu spun lucrul ăsta. Și vă dau doar… Aș putea da multe exemple. Știți că am avut un ministru al Finanțelor care spunea că o să impoziteze oul din gospodărie. Știți că populația României majoritar pe hârtie locuiește în mediul rural. Acum nu 50% trăiește exclusiv din autoconsum, din găina lui, din porcul lui, dar totuși este un fenomen.
Prin urmare, la nivelul macroeconomic, este o diferență. Într-adevăr că oul din gospodărie nu are 19% sau, mă rog, alte alimente mai… Deci sunt o serie de elemente care ar fi impozitate și care nu sunt impozitate, că nu e normal să fie impozitate, pentru că provin din autoconsum. Și aici pot să spun că este o eroare din ceea ce se afirmă”, a detaliat expertul contabil.
Acesta este de părere că stabilirea unui plafon pentru tranzacțiile cu banii jos nu are efect asupra evaziunii fiscale.
„Deci măsura asta nu are efect asupra evaziunii fiscale. Nu a avut și nu va avea niciodată chestia asta. Pentru că, repet, cine face evaziune, nu o face în sensul în care utilizează niște mecanisme limitative. O face total paralel. N-are nicio legătură. Să aduci cash-ul în conturi, iarăși e relativ, pentru că dacă e să mă raportez la masa monetară și cât reprezintă cash și non-cash, cash-ul reprezintă puțin peste un sfert. Nu acolo e problema în sensul ăsta. Iar acum, e ciudată chestia asta că, în general, tinerii sunt cei care sunt pentru digitalizare și așa mai departe. Dacă îl întrebi pe tânăr mâine dacă trebuie să-ți cumpe detergent sau nu știu ceva, unde te duci? În magazin sau în Ocska? Pentru că el se va duce să ia cu mai puțin. Cum rămâne plătitul cu ceasul, cu telefonul? Se bat multe în cap în cap în sensul ăsta. Măsura nu are efect. Eu știu doar ce ați spus: alimentează anumite teorii așe conspirației”, este de părere Ovidiu Bunget.