PNL Timișoara „recrutează” din mediul universitar. Anunțul făcut de Marilen Pirtea

PNL Timișoara „recrutează” din mediul universitar. Anunțul făcut de Marilen Pirtea

1
DISTRIBUIȚI


Proaspăt instalat la conducerea filialei PNL Timișoara, deputatul Marilen Pirtea, care este și rectorul Universității de Vest, a anunțat astăzi o lungă listă de nume din mediul universitar timișorean care au intrat în Partidul Național Liberal.

„PNL Timiș rămâne primordial profesionalismul, ca și loialitatea. După prima săptămână de la preluarea responsabilității de a conduce organizația PNL Timișoara, am anunțat în conferința de presă de astăzi venirea în organizație a unor noi oameni de valoare, reprezentând toate universitățile din centrul universitar timișorean, dar și mediul de afaceri local. Noii colegi vor demonstra că omul sfințește locul, iar echipa întărită a PNL va comunica și va demonstra credibilitate pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an. (…) Au fost astăzi alături de mine, în conferința de presă, prestigioși universitari și oameni de afaceri timișoreni. Le mulțumesc, am considerație pentru asumarea acestui nou parcurs și consider că am marcat împreună începutul unei perioade bune pentru organizația locală PNL Timișoara”, a transmis vineri Marilen Pirtea.

Conform listei prezentate de șeful PNL Timișoara, cei mai „recent sosiți în organizație sau reveniți la PNL” sunt:

  • Valentin Chisevescu (director Tehnic la Saguaro Print SRL (2001-prezent), cu experiență de inginer software test, cu experiență de vicepreședinte la Fundația Independentă pentru Tineret Timiș (FITT), dar și de inginer cercetare la Institutul National de Cercetare Dezvoltare în Sudură și încercări de Materiale (ISIM Timișoara), având o foarte bună capacitate în crearea de organizații și echipe eficiente;
  • Ionel Samfira – Director interimar la Platforma de cercetare interdisciplinara a USVT, cadru universitar la Facultatea de Agricultura USVT și cercetător la stațiunea de cercetare-dezvoltare agricola Lovrin;
  • Ioan Bănățean – Dunea – Biolog, cadru universitar și prodecan de facultate la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, cu o prestigioasă participare la elaborarea unui număr de peste 20 de acte normative în protecția mediului;
  • Alexandru Jădăneanț – Decan la Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul UVT, cu o carieră de peste zece ani în managementul universitar;
  • Mihai Lungu – Prodecan al Facultății de Fizică din UVT, director al Departamentului de Fizică, decan al Facultății de Fizică, în prezent este director al Școlii doctorale de Științe exacte și Științele naturii din cadrul UVT, departament care reunește domeniile: Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică și Matematică;
  • Alexandru Drăgan – Prodecan al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie din UVT, universitar și cercetător specializat în Studii de Dezvoltare locală și regională, dar și de Geografie economică, a contribuit la numeroase proiecte și strategii de dezvoltare locală și regională, iar de opt ani lucrează în domeniul analizei calității vieții în Timișoara, deținând și o bogată experiență internațională, întors în țară cu convingerea că și aici se pot face multe lucruri bune;
  • Marian Ilie – Director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la UVT, cadru universitar licențiat în științe ale educației, pasionat de soluțiile educației validate științific;
  • Titus Vlase – Vicepreședinte al comisiei de Chimie a CNATDCU, cadru universitar la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie din UVT, departamentul Chimie, cu experiență în formarea de echipe și generarea de colective de proiect pentru rezultate științifice deosebite ce țin UVT în competiție cu secțiile de chimie de la universitățile mari, cu un nivel de implicare apreciabil pentru inovare universitară, inițiator al noii specializări de Științe Aplicate în Criminalistică, de la UVT;
  • Flavius Stanca – doctorand al Facultății de Drept din cadrul UVT, conduce un cabinet de avocatură;
  • Constantin Florescu – Director al Departamentului de Hidrotehnică, cadru universitar la Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Construcții, specialist în domeniul construcțiilor pentru sisteme de alimentări cu apă și de canalizări, cu experiența de peste 30 de ani în acest domeniu, ca inginer proiectant, verificator de proiecte, expert tehnic și cadru didactic;
  • Jenel Marian Pătrașcu – Director al Clinicii de Ortopedie a Spitalului Județean din Timișoara, cadru universitar la UMF Victor Babeș Timișoara;
  • Iulius Jugănaru – cadru universitar la UMF „Victor Babeș” Timișoara, medic specialist pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Luis Țurcanu”, cu experiență anterioară de manager de spital la Spitalul Clinic CF Timișoara și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și de medic șef în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor;
  • Andrei Motoc – Prorector UMF „Victor Babeș” Timișoara, cadru universitar la UMF, medic primar obstetrică – ginecologie.

1 COMENTARIU

  1. Rectorul Pirtea este atat de slab politic si idiot ca persoana si nu vede ca este istorie? Popoviciu deja ia luat partidul si el nu isi da seama! Alin a adunat toata gasca pdl ista si are si primarii langa el. Blaga este 24/24 mai mult beat, oricum nu este in cercul intim al lui Ciuca. Deageaba Pirtea crede ca se mai bazeaza pe Coldea! Scorul o sa fie sub nivelul mediu national asa ca „omul politic” Pirtea este un cadavru viu. Deageaba aduce pe subalternii lui ca acestia au tradat si vor mai trada!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.