Accident feroviar în Timiș, un bărbat a murit

Accident feroviar în Timiș, un bărbat a murit

0
DISTRIBUIȚI

O mașină a fost lovită de tren, vineri seara, la o trecere la nivel cu calea ferată din Lugoj. Din păcate, șoferul a murit.

„În această seară, în jurul orei 20:45, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident feroviar produs în Lugoj. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului Lugoj si o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului 2 Timisoara, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic.


În accidentul feroviar au fost implicate trenul Regio nr. 1691 care circula pe ruta București – Timișoara și un autoturism în care se afla doar conducătorul, care a rămas încarcerat. Din nefericire, medicul de pe ambulanță a declarat decesul victimei. La locul evenimentului este evaluat medical mecanicul de locomotivă, suferind atac de panică”, a transmis IPJ Timiș.

UPDATE „Un bărbat, a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.