
Accident de circulație, joi dimineața, într-o intersecție din Timișoara. Un șofer a ajuns la spital.
„Un bărbat în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Samuil Șagovici dinspre bulevardul Cetății înspre strada Grigore Alexandrescu, iar la intersecția cu strada Vuk Karadjici a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un autovehicul parcat.
Autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a fost proiectat într-un imobil. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 59 de ani, fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.