Evenimente și proiecții speciale la Cinema Victoria din Timișoara

Evenimente și proiecții speciale la Cinema Victoria din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI


„În căutarea libertății: alegeri și identități”, eveniment organizat pe parcursul a două zile de Double 4 România în colaborare cu Magus Consulting Timișoara, va fi găzduit de cinematograful Victoria, unde, în 7 noiembrie, vor fi proiectate două filme: de la ora 17:30, va rula filmul „Și atunci, ce e libertatea?”, iar de la 20:30 „Who I Am Not”, ambele fiind urmate de un dialog, cu o parte din echipa de realizatori, care își propune să analizeze libertatea nu doar ca ideal social,  ci și ca pe o experiență individuală și profund personală.

„Și atunci, ce e libertatea?”, film regizat de Andrei Zincă, este inspirat de nuvela Anei Blandiana și evocă  suferințele celor deportați de regimul comunist în Bărăgan, în 1951. Povestea unui profesor de istorie și a altor șapte oameni nevinovați, forțați să supraviețuiască în condiții inumane, este o meditație profundă asupra conceptului de libertate, din perspectiva supraviețuirii într-un regim totalitar. Filmul a obținut numeroase premii, inclusiv Premiul Publicului la TIFF 2020 și a avut un impact deosebit atât în România, cât și pe plan internațional. La dialogul cu publicul vor participa regizorul și producătorul Andrei Zincă și actorii Radu Iacoban și Tünde Skovrán.

„Who I Am Not” este un documentar regizat de Tünde Skovrán, care explorează identitatea intersex și provocările de acceptare personală și socială prin viețile lui Sharon-Rose Khumalo și Dimakatso Sebidi, două persoane intersexuale din Africa de Sud. Filmul propune o reflecție asupra identității umane, a complexității individualității, într-o lume în care rolurile de gen sunt strict definite. „Who I Am Not” a fost primul film românesc selectat la SXSW (South by Southwest), a  participat la 80 de festivaluri internaționale și a câștigat 22 de premii. La discuții vor fi prezenți regizorul și producătorul Andrei Zincă, regizoarea Tünde Skovrán, precum și Sharon-Rose Khumalo, protagonistă în documentar, locul al doilea la Miss Africa de Sud în 2015. Biletele costă 20 de lei și pot fi procurate pe site-ul cinematografului.

În data de 8 noiembrie, în mansarda Muzeului Național al Banatului, va avea loc, de la ora 17:30, o dezbatere despre diversitate, acceptare și libertate, la care vor participa personalități din diferite domenii. Intrarea la dezbatere este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.