Iris Nelu Dumitrescu susține un concert special la Timișoara cu invitata specială...

Iris Nelu Dumitrescu susține un concert special la Timișoara cu invitata specială Angela Popescu

0
DISTRIBUIȚI

Legendara formație IRIS Nelu Dumitrescu, care a îmbogățit muzica autohtonă cu piese celebre ca „Trenul fără naș” sau „Floare de Iris” revine la Timișoara, în 21 noiembrie, de la ora 21, la Stage Pub.

Cu doi ani în urmă formația a lansat albumul Zodiac, iar cu câteva zile în urmă Iris Nelu Dumitrescu a lansat single-ul ”Peste câmpii şi peste văi”, o readaptare a cunoscutei melodii „Over the Hills and Far Away”, lansată de Gary Moore în 1986.

„Gary Moore m-a impresionat foarte mult în tinereţe când cânta cu Thin Lizzy, iar piesa noastră reprezintă un tribut adus acestei legende rock”, a declarat fondatorul trupei IRIS, Nelu Dumitrescu.


Cântecul îmbină acordurile muzicii rock şi vocea guturală a solistului Costi Sandu cu vocea mezzo-sopranei Angela Popescu.

„Ascult trupa Nightwish încă din adolescenţă şi am dorit ca prin acest cover să avem şi o variantă românească a piesei ‘Over the Hills and Far Away’. Sper ca publicul să îmbrăţişeze versiunea noastră şi să asculte melodia pe repeat”, a spus mezzo-soprana Angelica Popescu, cea care este invitata specială a concertului care va avea loc joi 21 noiembrie la Stage Pub Timișoara. Biletele pentru concertul din orașul nostru costă 70 lei și se pot procura la telefonul 0756822270.  

După concertul din Timișoara formația IRIS Nelu Dumitrescu va poposi vineri 22 noiembrie la Oradea (Noo’vo Resto Lunge) și sâmbătă 23 noiembrie la Reșița (Reschitza Pub).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.