Formația timișoreană Melting Dice a susținut un concert aniversar de zece ani de existență la sfârșitul săptămânii trecute în Pixel, evenimentul fiind unul în care pe scenă s-au perindat o serie de muzicieni care au făcut parte din echipă. Astfel, pe parcursul serii pe scenă au evoluat Flavius Vutan, Dani Simon, Sorin Ghiniță, Mihai Pascu, Cristian Paroș, Adolf Vegh, Paul Dragoste, Bogdan Cotărță și managerul Codruț Dumitrescu, iar dincolo de piesele trupei, publicul s-a bucurat și de poveștile narate de solistul Bogdan Cotîrță. Cu această ocazie formația care a debutat în 2014 sub numele de Poșta Mare (și care și-a schimbat numele doi ani mai târziu) a filmat următorul videoclip.
„Pentru noi a fost un moment special în care am reușit să ne reîntâlnim cu toții pe scenă și să cântăm piese din diverse perioade.
Din păcate n-am reușit să fim chiar sută la sută toți, adică Freddy care e vocalul de la The Case și a fost basist vreo doi ani la noi n-a fost în oraș și nu a putut să vină. Publicul a fost format din oameni foarte apropiați ai trupei. Mi s-a părut bine ca prezență pentru o seară în care orașul părea foarte greu… inclusiv pe străzi… mă bucur că a fost totuși ceva lume. Pixel în continuare mi se pare potrivit și OK pentru zona asta de cântări… mi-ar plăcea să aibă susținere de la public și de la oraș și le țin pumnii să reziste. Noi vom avea un concert în 20 noiembrie tot acolo un concert cu cvartet de corzi organizat de cei de la Tribul Artistic. Mă bucur că am reușit să filmăm videoclip la piesa Sar, care va fi următorul single al nostru și care va fi montat și regizat de Cristi Văduva. Urmează schimbări… pe termen mai lung vom trece printr-o reformă a sunetului… vom trece pe un alternativ rock electro începând de anul viitor. Partea asta mai alternativ o să păstrăm pentru seturi acustice”, ne-a declarat Bogdan Cotârță, solistul formației Melting Dice.