
Consilierul local Roxana Iliescu (PSD) critică administrația USR pentru incapacitatea de a rezolva în ultimii patru ani problemele de la Maternitatea Odobescu.
„Mămicile din Timișoara și copiii lor, victimele incompetenței și cinismului useriștilor care ne conduc orașul! Astăzi, 15 ianuarie 2025, la maternitatea Bega, secția de neonatologie, la 30 de paturi disponibile, au fost internați 63 de copii! Pentru cine nu știe, încă din decembrie anul trecut, primarul Fritz a decis închiderea Maternității Odobescu, secția de neonatologie și cea de obstetrică! Astfel, singura maternitate de stat din oraș a rămas maternitatea Bega (CJT). Administrația userista a decis închiderea celei mai mari maternități pe care o avem (am avut-o, mai bine spus), atât prin prisma numărului de personal medical aferent celor două secții, numărului de locuri disponibile, dar și prin prisma dotărilor! Au închis-o neavând nicio soluție nici pe termen scurt, cu atât mai puțin pe termen lung.
Ca să aveți o imagine, secția de neonatologie de la Odobescu, avea 70 de paturi dintre care, 15 terapie intensivă și 18 prematuri, iar secția de obstetrică, 96 paturi! Vă rog, poate să-i explice cineva primarului Fritz faptul că nu poți avea grijă de bebelușii din 70 de paturi de la Odobescu, secția neonatologie, în doar 30 de paturi, aceeași secție, câte sunt la maternitatea Bega?! Sau, un alt exemplu, gravidele de pe secția de obstetrică din Odobescu, din 96 de paturi, nu le poți direcționa la aceeași maternitate Bega, care are doar 49 de paturi?! Totodata, vă rog să-i transmiteți domnului primar, că sistemul privat nu este o opțiune încă pentru foarte multe familii, așa cum a fost pentru familia domniei sale…”, a scris Roxana Iliescu pe Facebook.
Vă reamintim că sindicaliștii care lucrează la Maternitatea Odobescu din Timișoara au organizat un protest prin care cer mutarea unității medicale. Clădirea în care funcționează maternitatea are 120 de ani vechime și a devenit improprie pentru astfel de activități, iar pe 1 decembrie anul trecut tavanul unui salon s-a prăbușit.
Să fii de la PSD și să vorbești de incompetență…