
Au fost percheziții în Oradea şi comuna Nojorid, județul Bihor, într-un dosar de delapidare. Mai mulți funcționari din DGASPC sunt suspectați că și-au însușit, cu ajutorul unor angajați ai unei firme procesatoare de carne, aproape opt tone carcasă carne de bizon.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor împreună cu procurorul de caz au făcut, vineri, două percheziții în Oradea şi comuna Nojorid, județul Bihor, într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
Perchezițiile au fost efectuate la o instituţie publică (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor) și la sediul unei societăți comerciale.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că există suspiciuni cu privire la faptul că funcţionari publici din cadrul Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, cu ajutorul unor persoane din cadrul procesatorului SC … SRL, şi ar fi însuşit în interesul lor sau al procesatorului, cantitatea de 7.599,60 kg carcasă carne de bizon în carcasă aflată în gestiunea beneficiarului DGASPC, aceasta fiind livrată instituţiei de sponsorul SC E SRL, , în baza contractului de sponsorizare nr……, fiind creat un prejudiciu material Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (contravaloarea carcasei cărnii de bizon care nu a mai fost livrată centrelor din cadrul DGASPC)”, arată procurorii.
În urma celor două percheziții domiciliare, au fost ridicate mai multe înscrisuri și un telefon mobil, au fost făcute fotografii judiciare, cercetările continuând pentru documentarea întregii activități infracționale.