
Galeria de artă „Helios” găzduiește expoziția aniversară de pictură „Retrospectiva Ioan Mercea”, care dorește să marcheze împlinirea, la 27 ianuarie, a vârstei de 80 de ani a artistului. Pe simeze sunt expuse lucrări reprezentative ale pictorului din perioada 2000 – 2020, oferind o viziune de ansamblu asupra evoluției și creativității sale. Expoziția, curatoriată de prof. dr. Dana Miclăuș-Mercea, este vernisată azi, 29 ianuarie, ora 17:00, când artistul și opera sa vor fi prezentate de scriitorul Robert Șerban, care va face o incursiune în universul artistic al acestuia.
În urmă cu aproape jumătate de veac, la aceeași galerie, criticul de artă Deliu Petroiu vernisa o altă expoziție a artistului, spunînd că „Ioan Mercea îşi organizează compoziţiile utilizând un repertoriu redus de semne grafice, îndeosebi curbele sinuoase întretăiate de verticale şi oblice, între care zonele de culoare pură participă la închegarea structurilor şi la delimitarea sensurilor… Variaţiile lineare cromatice ale aceloraşi motive dau, uneori, sugestii avântului spre înălţimi („Zbor”), după cum translaţia strălucirii („Dinamică”) duce la implicaţii cinetice, ale căror resurse le situează în zona posibilă a artei monumentale decorative murale.
În lucrări mai noi, uleiului îi iau locul culorile acrilice, mai adecvate în năzuinţa spre limpezire a expresiei”, iar în 1888, criticul de artă Radu Ionescu scria în revista „Arta” că „Ioan Mercea, prin imaginile înceţoşate ale pereţilor stâncoşi bătuţi de valurile Dunării, prin preferinţa sa pentru o lumină care străbate ceaţa sau care este topită de ceaţă, evocă într-o viziune contemporană, pânzele lui Turner”.
Ioan Mercea, absolvent al Facultății de Arte Plastice a Universității Timișoara, secția pictură, și apoi al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Muzeologie este, din anii ’80, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, a fost și președintele filialei UAP din Drobeta-Turnu Severin și este doctor în arte vizuale. Printre cele mai importante expoziții personale se numără cele de la Villach, Klagenfurt, Sankt Lambrect, Beograd, Majdampek, Hehingen, Leczna, Szeged, București, Timișoara, Drobeta-Turnu Severin, Reșița și Baia Mare. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții internaționale organizate la Vidin, Plovdiv, Szeged, Budapesta, Hejce, Beograd, Majdampek, Orly, Villach, Gorinchem, Bamberg, Bodelshausen, Hehingen, la expoziții de grup și interregionale organizate de UAPR în Timișoara, București, Drobeta-Turnu Severin, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Arad, Deva, Lugoj, Brașov. Printre lucrările de artă monumentală se numără sgraffitto la stadionul din Turnu Severin și al secco la Orşova, este autorul unor busturi comemorative din bronz ale lui Ștefan Odobleja, Victor Gomoiu, Teodor Costescu și Corneliu Coposu și fondatorul și organizatorul taberei Internaționale de creație „Mraconia- Dubova” din 1982 – 2022.
Programul galeriei de artă „Helios” este de marți până vineri între orele 10:00 – 18:00 și sâmbătă între 11:00 – 17:00.