
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost prin de polițiști pe strada Ana Tipătescu, din Timișoara, după o spargere dată la o locuință de pe Calea Șagului.
„Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut pentru 24 de ore o persoană, bănuită de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În fapt, la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 21:20, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi spart geamul unei locuințe de pe Calea Șagului și ar fi pătruns în locuință.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, nefiind găsită persoana bănuită de comiterea faptei la fața locului.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat și depistat un bărbat în vârstă de 46 de ani, pe strada Ana Ipătescu, bănuit de comiterea faptei.
Ca urmare a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul I.P.J.
Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, a transmis IPJ Timiș.