
PNL Timiș a anunțat că filiala Timișoara a partidului are începând de astăzi un nou președinte interimar, în persoana lui Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara.
„În cadrul întrunirii Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Timiș, desfășurată astăzi, s-a decis, prin votul unanim al membrilor, numirea lui Madalin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, în calitate de președinte interimar al organizației PNL Timișoara.
În noua formulă de conducere, ne propunem să țintim standarde realiste pentru politicile publice din Timișoara, orientându-ne către obiective ambițioase și dezvoltând inițiative care să răspundă cu adevarat nevoilor comunității locale”, a transmis PNL Timiș.