
Rusia a lansat, sâmbătă, o serie de drone și rachete asupra Ucrainei, care au ucis cel puțin patru civili și au avariat clădiri rezidențiale și infrastructura din întreaga țară, au declarat oficialii ucraineni, citați de Reuters.
Ministerul de Interne a declarat că o rachetă rusească s-a izbit de o clădire rezidențială din orașul central Poltava, omorând trei persoane și rănind alte 10, inclusiv un copil.
Ministerul a postat imagini pe aplicația de mesagerie Telegram, care arată clădirea rezidențială cu mai multe etaje distruse și coloane groase de fum care se ridică spre cer.Oficialii au declarat că forțele ruse au avariat, de asemenea, clădiri din orașul Zaporojie, aflat în sud-estul Ucrainei.
Atacuri în două regiuni
Autoritățile ucrainene anunță că au avut loc atacuri rusești în două regiuni, sâmbătă dimineață, după ce au emis o alertă de raid aerian în întreaga țară, la trei zile după un atac masiv cu drone lansat de Kiev împotriva Rusiei.
Oleg Synegoubov, guvernatorul regiunii Harkov, a raportat „atacuri inamice” în două localități, precizând că consecințele sunt în curs de evaluare.
În regiunea Poltava (centrul Rusiei), un atac de natură nespecificată a avariat „infrastructura energetică”, lăsând 164 de locuințe fără electricitate, a indicat administrația militară locală, precizând că nu au fost înregistrate victime.
Alerta vine la câteva zile după ce Ucraina a lansat unul dintre cele mai mari atacuri cu drone pe teritoriul rus, în noaptea de marți spre miercuri, ucigând un copil și mama sa și incendiind o rafinărie, potrivit Reuters.
Vineri, o rachetă rusească a rănit șapte persoane în centrul istoric al Odessei, un important oraș portuar din sudul Ucrainei.