
Ediția din acest an a ineditului eveniment intitulat Degustarea cârnaţilor bănăţeni „Worschtkoschtprob”, o sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru comunitatea germană din Banat şi nu numai, organizată de redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung”, este anunțată pentru data de 20 februarie, începând cu ora 12:00, la Jimbolia, unde sunt așteptați cât mai mulți producători și vizitatori. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat filiala Jimbolia și în colaborare cu asociația „Vergissmeinnicht” din Buziaș, precum și cu administrația orașului Jimbolia.
„Worschtkoschtprob” (Degustarea cârnaţilor) a fost iniţiată de către redactorii ziarului „Neue Banater Zeitung” in anii ʹ70, și înainte de 1989 avea loc în redacția ziarlui. Cititorii aduceau pentru degustare și concurs mostre ale cârnaţilor făcuţi în gospodăria proprie, iar redactorii ziarului alcătuiau „juriul degustător”. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată doar în ziarul german, așa întât totul se desfășura într-un cadru restrâns, la care participau doar cititorii publicației în limba germană, prilejuind și o strângere a relaţiilor dintre redactori şi cititori.
Din anul 1995, publicaţia „Banater Zeitung”, care, din 1993 apare ca supliment săptămânal al singurului cotidian de limbă germană care apare la est de Viena, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, a decis să organizeze o manifestare publică, mizând pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi, iar succesul manifestării nu s-a lăsat așteptat, fiecare ediție bucurându-se de participarea a sute de amatori de cârnați, dornici să se delecteze cu cârnați de casă preparați după rețete străvechi, moștenite de la părinți și bunici. După ce „Worschtkoschtprob” s-a organizat, câțiva an la rând, doar la Casa „Adam Müller Guttenbrunn” din Timișoara, în ultimii ani asemenea concursuri au avut loc şi în Sânnicolau Mare, Lugoj, Sântana, Radna, Bocșa, Șag, Buziaș, Biled, Lenauheim și Lovrin, cu excepția anului Capitalei Culturale Europene, când evenimentul s-a desfășurat tot la Timișoara.
Noutățile absolute din acest an sunt un premiu al jurnaliștilor și o specialitate surpriză, care va fi servită în timpul evenimentului organizat de redactorii săptămânalului „Banater Zeitung”.



