35 de ani de la citirea Proclamației de la Timișoara, cu numeroase...

35 de ani de la citirea Proclamației de la Timișoara, cu numeroase evenimente în oraș (foto)

0
DISTRIBUIȚI


Foto: Virgil Simonescu

Proclamația de la Timișoara împlinește astăzi 35 de ani de când a fost citită pentru prima dată. Documentul a fost adoptat și citit pe 11 martie 1990, din balconul Operei din Timișoara. Acesta sublinia, totodată, trădarea idealurilor Revoluției și susținea continuarea acesteia pe cale pașnică.

„Sunt 35 de ani astăzi, sunt 35 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara și exact acum 35 de ani plouă, vremea este ploioasă, și, de asemenea, tot acum 35 de ani seara vom avea un miting. Temele acestui miting, care va fi sâmbătă, 15 martie, la ora 20 în Piața Operei, vor fi cam aceleași care au fost temele de la ce am numit Marea adunare populară în 11 martie 1990, și anume, mitingul va fi pentru democrație, împotriva naționalismului și a xenofobiei, ceea ce amintește de punctul 4 al Proclamației de la Timișoara. Apoi va fi punctul 3, Europa, și noi numeam Europa în Proclamația de la Timișoara, Casa Comună Europeană, adică Uniunea Europeană. Sunt lucruri care, iată, la 35 de ani, revin în actualitate sau, de fapt, au fost tot timpul în actualitate și asta arată, cu toate că noi vedem foarte mari schimbări în țară în ultimii 35 de ani, sunt lucruri care țin de construcția democratică a României, care nu s-au schimbat și vedem că, în ultimul timp, Uniunea Europeană sunt statistici în ceea ce privește caracterul democratic, gradul de democratizare al țării. Pe de altă parte, vreau să spun că Proclamația de la Timișoara nu a mai fost a noastră încă de atunci, a Societății Timișoara. Proclamația a aparținut Timișoarei, iar în 9 martie 1990, Consiliul Local a adoptat Proclamația de la Timișoara, dând prin acest gest semnificația că Proclamația a aparținut în întregime Timișoarei. Apoi a fost 11 martie 1990, când populația Timișoarei, mii de locuitori ai orașului, au aderat la Proclamația de la Timișoara. Au urmat apoi strângeri de semnături pentru Proclamația de la Timișoara și vedeți pe Alba Iulia un mesh cu câteva exemple de semnături pentru Proclamația de la Timișoara. Că a fost al Timișoarei întotdeauna arată și faptul că, după 11 martie, timișorenii care mergeau cu mașinile în restul țării și aveau număr de Timișoara erau agresați, dar niciodată nu au dat înapoi de la a se simți autorii acestei Proclamații de la Timișoara. Și la fel ca și atunci, și acum, la 35 de ani, toate aceste acțiuni pe care le facem sunt organizate împreună cu Consiliul Local, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, ceea ce arată că suntem în acel punct”, a spus Florin Mihalcea, președintele Societății Timișoara.

În amintirea acestui moment au fost organizate mai multe evenimente în Timișoara.

A fost pus în circulație un tramvai cu inscripții tematice realizate de artistul Dan Perjovschi, iar în Piața Victoriei a fost vernisată o expoziție cu fotografii ale lui Liviu Tulbure, surprinzând impactul Proclamației asupra timișorenilor în primele luni ale anului 1990. Expoziția include și texte ale unor personalități de seamă care au reflectat asupra acestui document esențial, precum Regele Mihai I al României, Vladimir Tismăneanu și Ana Blandiana. Totodată, pe fațada Comenduirii Garnizoanei Timișoara sunt amplasate planșe de mari dimensiuni cu semnăturile celor 189.510 susţinători din 1990.

„Vremurile s-au schimbat și am considerat că este necesar să reamintim că în 1990 mii de oameni au semnat o Proclamație care conține câteva puncte, care, într-un fel, au determinat un gând: că România trebuie să meargă într-o singură direcție, nu înapoi spre vremurile pe care cei de vârsta mea le-au trăit”, a precizat Brîndușa Armanca.

De asemenea, pe clădirea Operei Naționale Timișoara este montată o plăcuță multilingvă (română, maghiară, sărbă, germană și engleză) care să amintească de momentul în care a fost citită Proclamația: „De aici din balconul Operei, a fost lansată în 11 martie 1990 Proclamația de la Timișoara, document programatic al Revoluției române. Societatea Timișoara – 11 martie 2025”.

Premiile Societății Timișoara

  1. Premiul „Speranța” se acordă pentru „cea mai însemnată contribuție la instaurarea democrației, destrămarea structurilor comuniste și menținerea speranței în România” – Donald Tusk
  2. Premiul „Secera și ciocanul” se acordă pentru „efortul deosebit întru conservarea și susținerea sistemului și structurilor (neo)comuniste în România” – Rareș Bogdan
  3. Premiul „Alexandra Indrieș” se acordă pentru „contribuția avută prin intermediul cuvântului scris la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democrației și ale statului de drept în România” – Valeriu Nicolae

Alexandra Indrieș este fostă deținută politic, scriitoare, membră fondatoarea a Societății Timișoara, editorialistă a ziarului „Timișoara”. A murit în anul 1993.

  • Premiul de jurnalism civic „Oscar Berger” se acorda anual unui jurnalist român, pe baza evaluării activității sale – Florin Negruțiu și Ioana Ene Dogioiu
  • Premiul „Ion Monoran” se acordă pentru „străduința în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească” – Vasile Bănescu și Petru Ilieșu

Ion Monoran a fost poet, membru fondator al Societății și ziarului „Timișoara”, la care a scris până la moartea sa, în 1993. A fost și cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piața Maria, moment esențial în declanșarea Revoluției.

  • Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara” se acordă pentru „promovarea principiilor Proclamației în diaspora” – Franz Metz

Tot astăzi, de la ora 12, la Biblioteca Central Universitară Timișoara a fost vernisată o expoziție de carte și presă, unde au fost invitați Prof. Lect. Vasile Szabo, Prof. Lect. Marcel Tolcea și rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.

De asemenea, sâmbătă, 15 martie, de la ora 10:30, la Cinema Studio, va fi orginizată o dezbatere, alături de Horia Patapievici, Sabina Fati, Florin Negruțiu, Vasile Bănescu. În cadrul acesteia, vor fi decernate și premiile Societății Timișoara. Și tot sâmbătă, de la ora 18, în Piața Victoriei, va fi organizat „EuRo Manifest”, o manifestație, conform organizatorilor, împotriva extremismului și pentru democrație și Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.