
O inițiativă care subliniază importanța parteneriatelor dintre mediul privat și cel medical este și cea prin care Grupul Maxagro a ales să susțină o parte din reabilitarea unei secții a Spitalului de Copii din Timișoara.
Mai precis, este vorba despre secția de psihiatrie pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, care se află într-un amplu proces de modernizare, menit să îmbunătățească semnificativ condițiile de tratament pentru copiii care necesită îngrijire specializată. Această inițiativă vine în contextul unei nevoi urgente de reabilitare și dotare cu echipamente medicale de ultimă generație, pentru a asigura servicii la cele mai înalte standarde.
„Suntem onorați să sprijinim acest proiect atât de important pentru comunitate.
Credem cu tărie că sănătatea copiilor trebuie să fie o prioritate, iar îmbunătățirea condițiilor din spitale este un pas esențial în această direcție”, a declarat Alexandra Zifceak, reprezentantul grupului.
Prin această modernizare, spațiile vor fi reamenajate astfel încât să creeze un mediu mai prietenos și sigur pentru micii pacienți, iar echipa medicală va beneficia de instrumente mai performante pentru diagnostic și tratament. Proiectul include dotarea cu aparatură modernă, reconfigurarea saloanelor și implementarea unor soluții inovatoare de terapie și recuperare.
Această modernizare este esențială pentru a putea oferi copiilor care au nevoie de tratament psihiatric cele mai bune condiții. Un mediu adecvat și bine echipat contribuie semnificativ la procesul de recuperare și la starea de bine a pacienților.
Proiectul de modernizare este posibil datorită sprijinului oferit de diverse entități și parteneri, printre care se numără și Grupul MAXAGRO. MAXAGRO contribuie astfel la crearea unui spațiu optim pentru îngrijirea micilor pacienți.
Felicitari pentru initiativa / ajutor!
Speram ca acest gest frumos sa fie copiat si de alti antreprenori instariti ai judetului Timis!