
TVR Cultural va difuza sâmbătă, 29 martie, de la ora 19:00, documentarul despre cetatea veche de la Sântana, regizat de Flavia Dragoș, o premieră pe micile ecrane, care urmărește săpăturile făcute de echipa de arheologi în locul în care, în urmă cu mai bine de 3.600 de ani, spre sfârșitul epocii bronzului mijlociu, a existat o puternică cetate de pământ, supranumită „Troia Aradului”.
Existența ei a fost semnalată încă din secolul al XIX-lea, de istoricii maghiari arădeni Gábor Fábián și Márki Sándor și la sfârșitul aceluiași secol a fost descoperit un tezaur alcătuit din podoabe de aur, care a fost dus la muzeul din Budapesta. Unele cercetări s-au făcut și în a doua jumătate a secolului trecut dar săpături sistematice au fost începute în anul 2008 și reluate abia după un deceniu.
De-a lungul mai multor campanii de săpături, au fost descoperite diverse obiecte și urme de construcții monumentale încă învăluite în mister, au fost identificate patru impresionante sisteme de fortificare, dar cetatea, contemporană cu civilizația miceniană despre care vorbește Homer în „Iliada”, ascunde încă multe alte enigme. Cu siguranță însă, străvechea cetate era puternică și bogată, unul din cele mai importante centre ale epocii bronzului din acestă zonă, unde au fost identificate și alte cetăți din aceeași epocă, în estul comitatului maghiar Békés și în zonele de câmpie din județele Arad și Timiș. Una dintre acestea este puternica fortificație aflată nu departe de Orțișoara, la Cornești, veche de trei milenii și considerată cea mai mare din preistoria Europei. În urma unui puternic asediu, cetatea de la Sântana, care a avut o viață prosperă timp de două secole, a fost asediată și distrusă în secolul al XIII-lea î.Ch., așa cum atestă artefactele descoperite, care indică un sfârșit violent al acesteia.




