Accident pe șoseaua dintre Timișoara și Lugoj, după ce un șofer a...

Accident pe șoseaua dintre Timișoara și Lugoj, după ce un șofer a intrat pe contrasens. Copil de 12 ani, printre răniți

0
DISTRIBUIȚI

Vineri, 25 aprilie 2025, în jurul orei 15:20, un accident rutier a avut loc pe DN6, în localitatea Iosifalău. Incidentul, în care au fost implicate două autoturisme, a generat mobilizarea rapidă a Detașamentului de Pompieri Lugoj și a echipajelor de intervenție. Patru persoane se aflau în cele două autoturisme, iar un copil de 12 ani a fost rănit.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.


Unul dintre autoturisme, în care se afla doar conducătorul auto, a rămas blocat, iar celălalt autoturism, cu trei ocupanți, inclusiv un minor, a luat foc în urma accidentului.

Incendiul a fost lichidat imediat de echipajele ISU, iar persoana blocată a fost extrasă în stare conștientă și transportată la spital. De asemenea, minorul, însoțit de un adult, și celălalt conducător auto au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 15:20, un tânăr în vârstă de 20 de ani a condus un autoturism pe DN 6 dinspre localitatea Lugoj înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat, la ieșire din localitatea Iosifalău, a intrat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani. (…) Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.