
În primul trimestru al anului 2025, Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal din cadrul Poliției Locale Timișoara a emis 215 sancțiuni contravenționale, totalizând suma de 1.161.000 de lei, în urma verificărilor realizate în teren și a celor 699 sesizări primite de la cetățeni. Amenzile au vizat firme și persoane fizice care au încălcat reglementările în vigoare, de la lipsa autorizațiilor și avizelor necesare, până la nerespectarea normelor legale privind construcțiile și publicitatea stradală.
Printre exemplele de nereguli sancționate se numără:
- Executarea lucrărilor pe Str.
Plevnei fără panoul de identificare al constructorului, amendă de 2.500 lei; - Lipsa amenajării corespunzătoare a rampei auto pe un șantier de pe Str. Mureș, amendă de 1.000 lei;
- Montarea ilegală a unui panou luminos pe Calea Circumvalațiunii, amendă de 3.000 lei;
- Modificarea unui imobil pe Str. C. Brâncoveanu fără avizele necesare, sancțiune de 10.000 lei și desființarea lucrărilor;
- Amplasarea unui mesh publicitar ilegal pe o schelă din centrul orașului, amendă de 10.000 lei și măsura desființării.
Pentru a descuraja astfel de practici, polițiștii locali au întocmit numeroase documentații pentru emiterea dispozițiilor de desființare a construcțiilor fără autorizație și au colaborat cu Primăria Timișoara la punerea în aplicare a opt astfel de decizii.
Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal își reafirmă angajamentul de a menține ordinea și respectarea legii în domeniul urbanistic, solicitând cetățenilor să colaboreze pentru un mediu urban sigur și civilizat.





