O femeie a murit după un accident produs în timpul unei urmăriri...

O femeie a murit după un accident produs în timpul unei urmăriri cu poliția, după o spargere

0
DISTRIBUIȚI

O noapte agitată în Caransebeș s-a încheiat tragic, după o urmărire spectaculoasă a unor persoane bănuite de furt dintr-o locuință. Incidentul a culminat cu un accident frontal în localitatea Armeniș, soldat cu decesul femeii aflate la volanul autoturismului urmărit și rănirea pasagerei.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, în cursul nopții trecute, în jurul orei 23:40, polițiștii din Caransebeș au fost sesizați cu privire la pătrunderea unor persoane necunoscute într-o casă ai cărei proprietari erau plecați. Se pare că suspecții ar fi fugit de la fața locului cu un autoturism înmatriculat în județul Timiș.

La scurt timp, același autoturism a fost observat de un echipaj de poliție circulând pe Calea Severinului, îndreptându-se spre Buchin. Polițiștii au pornit imediat în urmărire, activând semnalele acustice și luminoase. După aproximativ doi kilometri, șoferița a oprit pe marginea drumului.

Însă, în momentul în care polițiștii au coborât din autospecială, femeia aflată la volan a blocat portierele, refuzând să coopereze.


Brusc, aceasta a demarat în viteză, depășind autospeciala de poliție prin dreapta și acroșând-o, provocându-i avarii.

Urmărirea a continuat cu sprijinul altor echipaje de poliție mobilizate în zonă. Autoturismul urmărit, având la bord două persoane, și-a continuat deplasarea până în localitatea Armeniș, unde a trecut peste un dispozitiv „spike” instalat de poliția rutieră pentru a-l opri.

În ciuda pneurilor perforate, șoferița a condus aproximativ doi kilometri, depășind o coloană de vehicule pe linie continuă și intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului violent, femeia de 41 de ani aflată la volan a murit pe loc. Pasagera a fost rănită și transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

În prezent, polițiștii din Caraș-Severin continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-au produs aceste evenimente și pentru identificarea completă a persoanelor implicate în tentativa de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.