
Marea Britanie îndeamnă Rusia să accepte un armistițiu complet în Ucraina. Solicitarea a fost făcută după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat un armistițiu valabil doar de Paște. În plus, ucrainenii au spus că rușii au continuat să atace chiar și după intrarea în vigoare a armistițiului.
Marea Britanie a îndemnat Rusia să accepte un armistițiu complet în Ucraina și „nu doar o pauză de o zi”, a transmis ministerul de Externe, potrivit Reuters.
„Ucraina s-a angajat să respecte un armistițiu complet. Îndemnăm Rusia să facă același lucru. Acum este momentul ca Putin să arate că este serios în ceea ce privește pacea, punând capăt oribilei sale invazii”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe, adăugând că o pauză ar permite negocierile pentru „o pace justă și durabilă”.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat sâmbătă un armistițiu de Paște în ceea ce privește războiul din Ucraina. Acesta ar trebui să țină 30 de ore până în noaptea de duminică spre luni.
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
„Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistițiu de Paște sâmbătă, de la ora 18:00 (15:00 GMT) până la miezul nopții de duminică spre luni (21:00 GMT duminică). Dau ordin să încetăm toate ostilitățile în această perioadă”, a spus șeful statului rus.
„Presupunem că partea ucraineană ne va urma exemplul”, a adăugat el, cerând în același timp forțelor ruse să fie pregătite pentru un „răspuns imediat și cuprinzător” în cazul „încălcării armistițiului”.
„Dacă Rusia este gata să se angajeze cu adevărat (la o încetarea a focului – n.r.), Ucraina va face același lucru”, a scris președintele ucrainean pe X, adăugând că propune „prelungirea încetării focului dincolo de 20 aprilie”.
La sfârșitul zilei, însă, Volodimir Zelenski a scris tot pe X că ”atacurile rusești continuă în mai multe sectoare ale frontului”, în timp ce o alertă antiaeriană a sunat la Kiev.
Guvernatorul regiunii Herson din sudul Ucrainei a raportat atacuri cu drone rusești în același timp.
În jurul orei 18:00 (15:00 GMT), un atac de opt drone rusești a incendiat apartamente dintr-un turn rezidențial, iar mai târziu în cursul serii trei drone au lovit două sate, a declarat Oleksandr Prokudin, în timp ce forțele aeriene ucrainene au emis alerte de atac aerian în mai multe regiuni estice.
„Luptele continuă și atacurile rusești continuă”, a declarat sâmbătă seara șeful Statului Major al armatei ucrainene. „În unele zone ale liniei frontului, artileria rusă continuă să fie auzită, în ciuda promisiunii de liniște a liderului rus.
Sunt folosite drone rusești”, a mai afirmat el.
„Putin tocmai a făcut declarații despre presupusa sa dispoziție pentru o încetare a focului. Știm că cuvintele sale nu sunt demne de încredere și vom examina faptele, nu cuvintele”, a avertizat ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga.
Interogați de AFP, soldați ucraineni și-au exprimat, de asemenea, neîncrederea extremă față de ruși.
„Este imposibil să crezi în vreo încetare a focului din partea acestor oameni”, a spus Dmitri, un soldat în vârstă de 40 de ani care se bucura de o pauză la soare în Kramatorsk, în est.
„Cred că acest om (Putin) este diabolic, un criminal, dar poate să o facă. Putea să o facă pentru a da speranță sau pentru a-și arăta umanitatea. În orice caz, desigur, nu avem încredere. Aceste 30 de ore nu vor duce nicăieri”, a spus el, înainte de a concluziona că „este sigur că masacrele asupra poporului nostru și al lor vor continua”.
Rusia a anunțat, de asemenea, sâmbătă că a schimbat 246 de prizonieri de război ucraineni, pentru același număr de prizonieri ruși, pe lângă 31 de ucraineni răniți și 15 ruși răniți.
Emiratele Arabe Unite, mediator în acest caz, au confirmat operațiunea, salutând ”cel mai mare schimb” de prizonieri de la începutul războiului, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe publicat sâmbătă seara.
Paștele, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, care marchează învierea lui Hristos, este celebrat anul acesta la aceeași dată de catolici și ortodocși.
Încercările de a stabili o încetare a focului cu această ocazie în Ucraina au avut deja loc de două ori de la începutul conflictului în februarie 2022.
În aprilie 2022, o primă inițiativă în această direcție, lansată de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, nu s-a materializat din cauza refuzului Rusiei, care a considerat că armata ucraineană ar fi putut profita de ea pentru a se regrupa și a se reînarma.
În anul următor, în ianuarie 2023, Patriarhul Chiril al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a îndemnat pe cei doi beligeranți să oprească ostilitățile de Paște, iar Rusia a decretat o încetare a focului de 36 de ore. Cu toate acestea, a fost descrisă ca o „capcană” de către Ucraina, iar ciocnirile au continuat.
Armistițiul ordonat de Putin sâmbătă vine în timp ce eforturile administrației președintelui american Donald Trump de a găsi o cale de ieșire din conflictul din Ucraina par să fi stagnat în ultimele zile.
Drept urmare, Trump a amenințat vineri că se va retrage din negocieri dacă nu vor exista progrese rapide în discuțiile separate pe care reprezentanții săi le poartă de câteva săptămâni cu Kievul și Moscova.
În aceeași zi, Kremlinul a declarat că este de părere că moratoriul privind atacurile asupra complexurilor energetice, anunțat în martie pentru 30 de zile, dar a cărui implementare a rămas neclară, a ”expirat”. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc aproape zilnic de încălcarea acesteia.
Donald Trump a propus inițial o încetare a focului necondiționată și completă, al cărei principiu a fost acceptat de Kiev sub presiunea Washingtonului, dar respins de Vladimir Putin.
Rusia a susținut, de asemenea, sâmbătă că a „eliberat” aproape toată regiunea rusă Kursk, care a fost ținta unei ofensive surpriză a forțelor ucrainene în august 2024.
Un astfel de avans ar plasa din nou frontul înapoi pe teritoriul ucrainean, ceea ce ar întări încrederea Rusiei.