
Descoperire macabră, marți, într-un imobil din Timișoara: un bărbat a fost găsit fără suflare.
„La data de 27 mai 2025, poliţiştii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat într-un imobil situat pe strada Intrarea Doinei, din Timișoara.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, decedat în interiorul locuinței. Bărbatul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Timișoara.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările.