
Foto: DRDP Timișoara / Facebook
Coșmarul șoferilor continuă pe eternul segment dintre județele Timiș și Hunedoara. Deoarece joi e așteptat un convoi agabaritic pe autostrada A1, care va fi astfel închisă temporar între nodurile Ilia și Holdea, traficul va fi deviat pe DN 68A, între Margina și Coșava, unde se va circula în condiții de șantier, pe ambele sensuri între orele 12-18, din cauza lucrărilor la șosea.
„Astăzi, 22 mai, între orele 12:00 – 18:00, se va circula în ambele sensuri pe DN 68A, între Margina și Coșava, în zona unde se desfășoară lucrări la structura drumului. Circulația se va face în condiții de șantier, cu restricții de viteză.
Măsura este necesară pentru a prelua traficul deviat de pe A1, care va fi închisă temporar între nodurile rutiere Ilia și Holdea, din cauza trecerii unui convoi agabaritic de mari dimensiuni 118 metri lungime, 753 tone), cu destinația Termocentrala Mintia.
Convoiul va circula pe ambele sensuri ale autostrăzii, motiv pentru care traficul va fi deviat pe ruta:
DN 68A: Holdea – Ohaba – Dobra – Săcămaș – Ilia (și retur).
După eliberarea autostrăzii, traficul va fi reluat normal pe A1, între Holdea și Ilia.
Pe DN 68A, în zona Margina – Coșava, se va reveni la circulația pe o singură bandă, alternativă, din cauza lucrărilor.
De vineri, 23 mai, ora 12, până luni dimineața, 26 mai, circulația pe DN 68A (Margina – Coșava) va fi redeschisă pe ambele sensuri, dar în condiții de șantier și cu restricții de viteză”, a transmis DRDP Timișoara.