
După decizia de astăzi, 27 mai, a Judecătoriei Arad de respingere a acțiunii de evacuare a celor care stau ilegal în clădirea de pe bulevardul C. D. Loga nr. 52, Primăria Municipiului Timișoara își menține hotărârea de a recupera patrimoniul orașului și își continuă acțiunile legale pentru a restitui imobilul comunității.
Imobilul a fost recuperat în anul 2023, după un proces juridic de durată, care a confirmat nelegalitatea retrocedărilor din anii ’90. Deși clădirea a fost înscrisă în proprietatea statului și dată în administrarea Primăriei Municipiului Timișoara, accesul la aceasta a fost constant obstrucționat.
„Când am început lupta pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei nu mă așteptam să fie ușor. Nu am crezut nicio clipă că cei care au fentat legea decenii, acum se vor da la o parte și vor recunoaște că au furat casele și terenurile orașului.
Sunt pregătit pentru această luptă, mă bazez pe o echipă curajoasă și bine pregătită și vom merge până la capăt. Vremurile în care patrimoniul Timișoarei era prădat cu complicitatea administrației au trecut”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
În cadrul procedurii de evacuare desfășurate la instanța din Timișoara, familia bine cunoscută care ocupa imobilul, clanul Cârpaci, a reușit, prin diverse demersuri, să obțină amânări repetate timp de un an, ceea ce a dus, în cele din urmă, la strămutarea dosarului la Judecătoria Arad. Și aici, procesul a fost decalat prin aceleași mijloace.
Vila este construită pe un teren cu suprafața de 1.202 metri pătrați și are o structură compusă din parter și un etaj.
Victoria revendicată de Dominic Fritz în 2023 fusese, în realitate, obținută încă din 2016, odată cu condamnarea definitivă a lui Ionelaș Cârpaci pentru uz de fals. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prevedea atunci și reintroducerea clădirii în patrimoniul municipiului, însă acest lucru nu s-a concretizat până în prezent.
Primăria își propune să valorifice acest imobil în folosul comunității, prin reconversia sa într-un centru cu destinație educațională.