Timișoara devine pentru câteva zile centrul padelului în sud-estul Europei. A început...

Timișoara devine pentru câteva zile centrul padelului în sud-estul Europei. A început primul turneu FIP Silver din România

0
DISTRIBUIȚI

Pentru prima dată în istorie, meciurile oficiale ale Federației Internaționale de Padel (FIP) ajung în România și Europa de Est. Timișoara marchează un moment important în sportul românesc prin organizarea turneului FIP SILVER ROMANIA, desfășurat între 26 mai și 1 iunie 2025 la Padel Center, primul club de padel din vestul țării.

Evenimentul aduce la un loc sportivi din peste 20 de țări și pune în joc premii de peste 20.000 de euro.


După calificările de pe 28 mai, competiția vedetelor va începe pe 30 mai, sub supravegherea arbitrilor oficiali ai FIP.

Competiția face parte din calendarul oficial FIP Tour și confirmă dezvoltarea rapidă a padelului în România, cu sportivi de top, inclusiv Antonio Fernandez (Spania), Ramiro Moyano (Argentina) și Dante Luchetti (Italia), care va juca alături de românul Lucian Perescu. România este reprezentată de numeroase echipe, inclusiv trei formații calificate direct pe tabloul principal.

Padelul, unul dintre sporturile cu cea mai rapidă ascensiune mondială, continuă să câștige popularitate în România. Accesul publicului la meciurile turneului FIP SILVER ROMANIA de la Padel Center este liber, iar competiția va fi transmisă live pe canalele media ale Federației Internaționale de Padel și la Qub TV, începând de vineri, ora 10:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.