Accident în Timiș: Șase persoane, inclusiv doi copii, transportate la spital

Accident în Timiș: Șase persoane, inclusiv doi copii, transportate la spital

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Un accident rutier petrecut luni după-amiază, în jurul orei 17:55, pe strada Ion Cojar din orașul Recaș, a mobilizat de urgență forțe importante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.


Șase persoane, printre care doi minori, au fost implicate în eveniment și transportate la spital pentru investigații medicale.

La fața locului s-au deplasat pompieri de la Detașamentul 1 Timișoara și Punctul de Lucru Topolovățu Mare, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

Accidentul a implicat două autoturisme. Toate cele șase persoane aflate în vehicule au fost preluate de echipajele medicale. Potrivit ISU Timiș, victimele erau conștiente și cooperante în momentul transportului la spital.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autorități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.