
Cea de-a șaptea ediție a Flight Festival s-a încheiat duminică seara la Muzeul Satului Bănățean. Conform informațiilor organizatorilor, această ediție a avut un număr record de participanți, în cele trei zile fiind prezenți peste 100.000 de spectatori.
Unul din headlinerii serii de duminică, Dennil Lloyd, nu a ai ajuns la eveniment din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, publicul s-a bucurat de spectacole memorabile. Puya a reușit în ultima seară să adune un public numeros la scena principală, show-ul său fiind unul apreciat de public. Momente memorabile au fost și la la Retro Stage, unde DJ-ii au avut seturi diverse, spre deliciul publicului. Fanii drum and bass s-au distrat la scena Magnetic, unde atracâia principală a serii de duminică a fost Black Sun Empire.
„Mulțumim publicului care, prin prezența masivă din acest an, ne-a arătat că eforturile noastre nu sunt în zadar și că Timișoara merită un astfel de festival. Nu e satisfacție mai mare pentru noi, decât să vedem mii de oameni cântând la unison, dansând și simțindu-se bine. Încercăm să venim în întâmpinarea dorințelor publicului nostru, chiar dacă e greu uneori, și, de la an la an, să îmbunătățim experiența de festival”, au transmis organizatorii.














Festivalierii s-au simțit extraordinar în zonele de lifestyle, design, beauty, artă stradală, instalații interactive, la carusel și în roata panoramică, care au completat tabloul unei experiențe imersive.a
Zonele instagramabile și photo-cornerele creative au fost constant populate, iar cei prezenți au împărtășit experiențele lor pe rețelele sociale și s-au distrat pănă târziu, în noapte.