
Un militar din Forțele Armate ale Republicii Polone a suferit o fractură la degetul mare al piciorului drept în timpul unei activități de instruire prin zbor și parașutare, desfășurată astăzi la Aerodromul Cioca din Timișoara. Incidentul a avut loc în cadrul unui exercițiu multinațional organizat de Brigada 18 ISR „Decebal”.
Militarul rănit a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr.
Victor Popescu” din Timișoara, unde a primit îngrijiri medicale. Starea sa este stabilă și se află în afara oricărui pericol, fiind monitorizat de personalul medical de specialitate.
Evaluare medicală preventivă pentru alți cinci militari
Ca urmare a acestui incident și având în vedere intensitatea fizică a activităților, conducerea exercițiului a decis evaluarea medicală preventivă a altor cinci militari participanți. Această măsură a avut rolul de a confirma capacitatea optimă de efort a personalului implicat. În urma examinărilor, nu s-au constatat probleme medicale, iar militarii au fost reintegrați în procesul de instruire.
Brigada 18 ISR „Decebal” a transmis că activitățile de instruire continuă în condiții de maximă siguranță, respectând strict normele și procedurile specifice, în contextul cooperării internaționale pentru dezvoltarea interoperabilității între structurile participante.