În urma auditului ISJ Timiș care indica suspiciuni de delapidare în mai multe unități de învățământ din Timiș, autoritățile au efectuat 24 de percheziții la persoanele bănuite de infracțiuni economice. A fost reținută o femeie de 43 de ani, administrator financiar al mai multor școli din județul Timiș, care și-ar fi însușit peste două milioane de lei.
„În urma celor 17 mandate de percheziție puse în executare, în județul Timiș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals intelectual conform Codului Penal, precum și reținerea și neplata, încasarea și neplata în cel mult 60 de zile a contribuțiilor conform Legii 241/ 2005, vă comunicăm că a fost reținută pentru 24 de ore, o femeie, de 43 de ani.
Aceasta, în calitate de administrator financiar al mai multor unități de învățământ, din județul Timiș, și-ar fi însușit peste 2.000.000 de lei în plus față de salariul cuvenit, prin transfer bancar din conturile unităților de învățământ în contul personal și în cele ale altor persoane, precum și prin ridicări de numerar din trezorerie”, a transmis IPJ Timiș.