Supranumit pe vremuri „orașul trandafirilor”, care deveniseră cunoscuți în întreaga Europă grație unor faimoși grădinari ai Timișoarei precum familia Mühle, cea căreia orașul îi datorează 1.400 de soiuri de trandafiri de diferite culori și miresme și a căror muncă a fost respectată și ocrotită de cei care au administrat orașul în deceniile care au urmat, Timișoara a ajuns astăzi aproape de nerecunoscut, cu spațiile verzi de odinioară invadate de bălării și flori de câmp în cel mai fericit caz, în care puține oaze de aranjamente florale n-au devenit – deocamdată cel puțin – victime ale nepăsării celor care ar trebui să le îngrijească și să pună în valoare frumusețea florilor.
Vestitul Parc al Rozelor a ajuns de câțiva ani o adevărată junglă în care trandafirii sunt năpădiți de buruieni ori chiar dispăruți, iar gardurile vii care delimitau rondourile și sporeau eleganța parcului, neîngrijite, s-au uscat de câțiva ani buni și au dispărut, pentru că „specialiștii” de la Horticultura nu au fost în stare să le întrețină.
Timișoara, „o grădină părăsită unde mai cresc doar buruienile”
Consilierul local Ilie Sârbu, fondatorul asociației culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei” care militează pentru păstrarea identității orașului, critică nepăsarea administrației municipale care a dus la dispariția trandafirilor în multe locuri din oraș, acesta devenind „o grădină părăsită, unde mai cresc doar buruienile orgoliului și indiferenței. Într-un oraș care a dat Europei una dintre cele mai emblematice familii de florari – familia Mühle – trandafirul, floarea-simbol, este lăsat să piară în anonimat, așa cum se stinge o civilizație care și-a pierdut sufletul, sub privirile nepăsătoare ale S.C. Horticultura, care are, mai nou, are sarcina de a se ocupa de cimitire, iar Parcul Rozelor a devenit batjocura tuturor celor care trec pragul orașului. De la vis imperial la rușine locală, drumul a fost scurt, dar deloc inevitabil. A fost ales”.
Timișorenii văd cum simbolurile orașului mor sub ochii lor – mai spune Ilie Sârbu, fost candidat la Primăria Timișoara din partea AUR – „ este momentul în care orașul nu mai înflorește, ci ruginește și se ofilește… Într-un oraș cu asemenea moștenire, să nu ai un Muzeu al Rozelor este o rușine. Să nu ai o casă memorială Wilhelm și Árpád Mühle este o crimă culturală”, spune consilierul local, care a inițiat încă de anul trecut un proiect de hotărâre pentru exproprierea casei Mühle, pentru a fi declarată bun de utilitate publică de interes local, dar la care nu a primit nici un răspuns, cu precizarea că proprietarul casei are și o datorie de 30.000 de euro cheltuieli de judecată, sumă pe care administrația locală nu a pus-o în execuție până acum.
„Orașul trandafirilor”, lăsat moștenire de familia Mühle
Originar din Boemia, Wilhelm Mühle s-a stabilit la Timișoara în 1867, când avea doar 21 de ani, căsătorindu-se cu fiica lui Wenceslas Franz Niemetz, care avea cea mai importantă florărie din oraș. A cultivat, împreună cu socrul său, peste 2.000 de soiuri de trandafiri, a creat primul soi de trandafiri de pe actualul teritoriu al României și a amenajat numeroase grădini de trandafiri în oraș. Wilhelm Mühle, Franz Niemetz şi Beno Agatsy, ale căror grădini se întindeau pe zeci de hectare şi în familiile cărora arta grădinăritului s-a transmis din generaţie în generaţie, au amenajat Parcul Rozelor în 1891, când Timișoara a găzduit o mare expoziție industrială, comercială și agrară, cu aranjamente florale deosebite, parcul fiind admirat și de împăratul Franz Joseph, care a vizitat expoziția.
Wilhelm Mühle a fost decorat cu ordinul de merit „Crucea de aur cu coroană” și a devenit furnizor al curții imperiale. „Orașul florilor” creat de el a fost lăsat moștenire fiului său, Árpád, arhitect peisagist, Timișoara continuând să fie supranumit un oraș al trandafirilor. Árpád Mühle a fost în anii interbelici furnizorul Casei Regale a României, care l-a decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de ofițer și cu Meritul Comercial și Industrial. El a reamenajat și Parcul Rozelor, care avea peste 1.200 de soiuri de trandafiri fiind cel mai mare rozariu din sud-estul Europei. Parcul, care a avut de suferit în al doilea război mondial, a fost refăcut în anii care au urmat, iar ultima amenajare a fost finalizată în anul 2012. Astăzi, parcul este de nerecunoscut.
Casa Mühle, o posibilă casă memorială unică în Timișoara
Casa Mühle a fost cumpărată în 1878, fiind refăcută de fiul său la începutul secolului XX. Casa este inclusă într-un ansamblu urban ca monument istoric de interes local. În jurul casei se afla o imensă grădină de flori care se întindea pe opt hectare, donate ulterior orașului. Ultima descendentă a familiei a emigrat în Germania, nu înainte de a dona o mulțime de obiecte și documente pentru un viitor muzeu al trandafirilor. Au urmat o serie de împroprietăriri și vânzări ilegale, urmate de „lucrări de restaurare” care nu au respectat autorizația de construcție și nici procedurile obligatorii pentru o clădire de patrimoniu, lucrările au fost întrerupte și casa urma să se distrugă, pentru a fi demolată. În urma protestelor inițiate de timișoreni, municipalitatea a reușit să oblige proprietarii să conserve clădirea și să o readucă la starea inițială după un lung șir de procese iar exproprierea casei a avut mai mulți susținători. O casă memorială pentru familia Mühle ar fi, fără doar și poate, un câștig pentru oraș, cu atât mai mult cu cât Timișoara, oraș cu pretenții, nu are nici o casă memorială.
Primăria se laudă cu amenajarea de noi parcuri și spații verzi dar dacă, de bine de rău, în urma protestelor locuitorilor, s-a cosit iarba din parcuri și pe alocuri s-a strâns și fânul, florile din spațiile verzi au dispărut în cele mai multe locuri și paragina a pus stăpânire pe oraș. În piața Mărăști, gazonul și trandafirii din sensul giratoriu au dispărut, la fel ca aranjamentele din Piața Huniade, trandafirii din fața statuii lui Ionel Brătianu nu se mai văd de bălării, multe jardiniere, din câte au mai rămas, sunt pline de uscături iar gazonul și florile au fost înlocuite cu pajiști de iarbă sălbăticită și buruieni. În Parcul Rozelor au început modeste lucrări de igienizare, insuficiente însă pentru a reda parcului frumusețea de altădată.
