Piațeta din fața Gării de Nord din Timișoara, reamenajată complet. Lucrările continuă...

Piațeta din fața Gării de Nord din Timișoara, reamenajată complet. Lucrările continuă pe bulevardul Dragalina

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Timișoara a finalizat lucrările de modernizare a piațetei din fața Gării de Nord, iar intervențiile urbanistice continuă în zona Bulevardului General Dragalina. Proiectul face parte dintr-un amplu plan de regenerare urbană menit să transforme accesul feroviar în oraș într-o experiență mai plăcută pentru vizitatori și locuitori.

Echipele municipalității au finalizat montarea plăcilor și refacerea trotuarelor în piațetă. În alveolele nou amenajate urmează să fie plantați arbori în această toamnă, pentru ca zona să devină, în următorii ani, un spațiu verde și umbrit, prietenos pentru pietoni și pasagerii care sosesc cu trenul.

„Gara de Nord e unul dintre punctele de intrare în Timișoara, iar mulți ani nu a arătat așa cum ne-am fi dorit.


După ce anii anteriori am făcut reparații la intersecția cu Bulevardul Republicii, anul acesta ne concentrăm pe Bulevardul Dragalina. Piațeta de vis-a-vis de gară va deveni, după plantările din toamnă, un spațiu în care oricine poate aștepta liniștit troleibuzul, nu un loc din care să fugă de căldura toridă în timpul verii”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Municipiului Timișoara.

Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu de reorganizare a zonei din fața Gării de Nord, cu accent pe extinderea spațiilor verzi și crearea unui cadru urban mai prietenos pentru pietoni și bicicliști. Proiectul prevede inclusiv completarea rețelei de piste de biciclete între podul Dragalina și gară.

Până în prezent, trotuarele de pe partea dreaptă a Bulevardului General Dragalina (în direcția spre gară) au fost complet refăcute, iar adăpostul stației de transport public a fost înlocuit. În acest moment, lucrările continuă pe partea stângă a bulevardului, urmând ca în luna iulie să înceapă reparațiile carosabilului.

Tot în cadrul acestui proiect, Primăria Timișoara va amenaja noi locuri de parcare, ca urmare a desființării garajelor aflate în spatele blocurilor de pe Bulevardul Dragalina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.