Proiecte majore de reabilitare pentru două școli din Timișoara. Investiții în condiții...

Proiecte majore de reabilitare pentru două școli din Timișoara. Investiții în condiții moderne pentru elevi

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a anunțat o noua serie de proiecte pentru modernizarea și reabilitarea termică a școlilor. Liceul „Grigore Moisil” și Școala Gimnazială nr. 24 vor beneficia de investiții care le vor oferi elevilor și profesorile condiții mai bune în sălile de clasă. Primarul Dominic Fritz a emis ordinul de începere a serviciilor de proiectare aferente investițiilor.

În plus, la Școala 24 va fi construită de la zero o sală de sport care va deservi aproximativ 1.000 de elevi ai școlii, iar în afara orelor, comunității locale. Curtea și aleile exterioare vor fi, de asemenea, amenajate, inclusiv cu intrări accesibile pentru toți elevii.

„În proiectele de modernizare a școlilor din Timișoara, oriunde putem, rezolvăm și probleme vechi, cum este lipsa infrastructurii pentru sport. În ultimii ani, am construit săli de sport de la zero – la Școlile 25, 13, la Waldorf, la Grădinița PP33 sau la noul centru educațional din Kuncz. Altele sunt în lucru, cum e cea din noul campus Lenau sau la Școala 15.


Recuperăm lucrări care nu s-au făcut în decenii. Sălile de sport la școli nu sunt un lux, ci un semn de normalitate într-un sistem de educație modern”, a declarat Dominic Fritz.

Investițiile municipalității vizează reabiliarea termică a clădirilor, refacarea acoperișurilor, înlocuirea complete a instalațiilor electrice, termice și sanitare, precum și integrarea unor soluții verzi menite să reducă semnificativ cheltuielile cu energia.

Cele două proiecte sunt incluse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) și vor depuse pentru finanșare prin Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027. Valoarea proiectului de la Liceul „Grigore Moisil” este de 229.702 lei și va fi realizat de firma Globexterra SRL. În cazul Școlii Gimnaziale nr. 24, proiectul are o valoare de 302.500 de lei și vor fi efectuare de asocierea 2 pe 2 Arhitectura SRL și Smart Consulting SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.