Război în Ucraina, ziua 1.216. Kremlinul acuză NATO de militare excesivă și...

Război în Ucraina, ziua 1.216. Kremlinul acuză NATO de militare excesivă și demonizare a Rusiei

0
DISTRIBUIȚI

Kremlinul a declarat marți că NATO urmează o cale a militării excesive și încearcă să portretizeze Rusia drept un „monstru infernal” pentru a justifica creșterile cheltuielilor pentru apărare, relatează Reuters.

În contextul summitului NATO de la Haga, liderii alianței au avertizat că Federația Rusă ar putea ataca un stat membru în următorii ani, dacă nu este oprită în Ucraina. Moscova neagă acuzațiile și susține că nu are intenții agresive față de NATO.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat „Este o alianță creată pentru confruntare, nu pentru pace și stabilitate”. Acesta a criticat propunerea NATO de a crește cheltuielile de apărare la 5%, susținând „Pentru a face asta, trebuie să creezi imaginea unui demon al iadului, a unui monstru. Și din punctul de vedere al acestor funcționari NATO, Rusia este cea mai potrivită pentru rolul monstrului”.

Separat, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat NATO că își depășește aria tradițională de responsabilitate, încercând să-și extindă influența în Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud, Asia Centrală, regiunea Arctică și zona Asia-Pacific.

Tentativă de asasinat asupra lui Volodimir Zelenski, dejucată de serviciile de informații

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dezvăluit detalii despre o tentativă de asasinat asupra președintelui Volodimir Zelenski, care ar fi fost plănuită de un fost soldat polonez, recrutat de serviciile secrete ruse.


Atentatul urma să aibă loc anul trecut în orașul Rzeszów.

Conform declarațiilor șefului SBU, Vasyl Maliuk, fostul militar polonez fusese racolat de serviciile ruse în urmă cu mai multe decenii, fiind motivat de o nostalgie față de fosta Uniune Sovietică. Planul viza eliminarea liderului ucrainean fie cu ajutorul unei drone, fie printr-un atac cu lunetist, în zona aeroportului din Rzeszów, oraș aflat la aproximativ 70 de kilometri de granița cu Ucraina, scrie Deutsche Presse-Agentur.

Rzeszów este un punct strategic important pentru logistica militară și vizitele politice internaționale în Ucraina. Președintele Zelenski obișnuiește să călătorească cu trenul din Kiev până la Rzeszów, de unde își continuă deplasările cu avionul oficial al guvernului ucrainean.

În acest caz, autoritățile din Polonia au reținut fostul soldat în aprilie 2024, în urma informațiilor furnizate de SBU. Luna trecută, procurorii polonezi l-au acuzat oficial de colaborare cu o agenție de informații străină.

Ancheta a scos la iveală și implicarea a doi foști colonei ucraineni din garda personală a lui Zelenski, arestați în mai 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.