UVT și alte 12 campusuri universitare intră în era digitală. Spații moderne...

UVT și alte 12 campusuri universitare intră în era digitală. Spații moderne și sprijin pentru viitorul educației

0
DISTRIBUIȚI

Peste 100.000 de studenți și cadre didactice din opt centre universitare din țară vor avea acces la spații moderne de lucru, co-working și relaxare. În total, 13 campusuri universitare din Timișoara, Iași, Alba Iulia, București, Constanța, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș vor beneficia de această modernizare. Investițiile sunt realizate cu sprijinul Raiffeisen Bank România.

Pentru a atrage cât mai mult atenția studenților, fiecare spațiu are în centrul său o ilustrație mixtă 2D, care prinde viață în mediul digital prin filtre de realitate augmentată, disponibile pe platforma TikTok. Prin scanarea unui simplu cod QR, ilustrațiile activează un filtru TikTok ce transmite mesaje motivaționale și oferă indicii menite să îi provoace pe studenți să descopere conceptul artistic din spatele fiecărei lucrări.

„Acest demers al Raiffeisen Bank România reflectă angajamentul real pe care banca îl are pentru îmbunătățirea calității învățământului superior din România și implicit din zona Iașiului. Dincolo de contribuția în infrastructura educațională, această inițiativă reprezintă o investiție în potențialul studenților și sprijină formarea viitorilor profesioniști”, explică Bogdan Babici, director regional Retail, Regiunea Moldova, Raiffeisen Bank România, pentru Edupedu.ro.

Rezultatul unei colaborări extinse între Raiffeisen Bank România, One Night Gallery și patru artiști digitali (Sebastian Pren, Alexandru Nimurad, Maria Tabarcea și Irina Perju), aceste creații au fost concepute pentru a inspira studenții să-și urmeze visurile și să le transforme în realitate – „Make It Happen”.

Lista campusurilor universitare:

  • Universitatea de Vest din Timișoara;
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.


    Popa” din Iași, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iași;
  • Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia;
  • Academia de Studii Economice și Universitatea București;
  • Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța, Universitatea Ovidius din Constanța;
  • Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș;
  • Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.