Victor Vulpe, „Brâncuși al Pantofilor”, reprezintă România la Expoziția Mondială Osaka 2025

Victor Vulpe, „Brâncuși al Pantofilor”, reprezintă România la Expoziția Mondială Osaka 2025

0
DISTRIBUIȚI

Victor Vulpe, vicecampion mondial în construcția pantofului și un nume de referință în designul contemporan de obiect, va reprezenta România, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și orașul Timișoara la prestigioasa Expoziție Mondială Osaka 2025, eveniment început în aprilie, care durează șase luni. Prezența sa, programată între 14 septembrie și 13 octombrie 2025, în cadrul Pavilionului României, subliniază excelența, inovația și tradiția artei designului de obiect românesc.

Absolvent și doctorand al Facultății de Arte și Design din cadrul UVT, Victor Vulpe este recunoscut pentru capacitatea sa de a transforma încălțămintea în adevărate opere de artă purtabilă, ceea ce i-a adus supranumele de „Brâncuși al pantofilor”. Fiecare pereche de pantofi creată de el este unică, îmbinând personalitatea clientului cu precizia tehnică și viziunea artistică, ilustrând o fuziune armonioasă între tradiție și inovație.

Participarea la Expoziția Mondială Osaka nu vizează doar promovarea creației individuale a lui Victor Vulpe, ci și explorarea unor colaborări internaționale în domeniul artistic și academic. Deși nu există un parteneriat formal stabilit în prezent, se conturează deschiderea pentru un dialog academic cu instituții japoneze, în special cu Hiko Mizuno College of Jewelry Tokyo.

Echipa VV, formată din Victor Vulpe și Mirela Arimia – managerul său și coordonatoarea participării – va fi prezentă la Osaka pe parcursul lunii de expoziție.


În această perioadă, Mirela Arimia va facilita întâlniri cu galerii de artă, reprezentanți din mediul academic și de business, precum și cu publicul larg. Vizitatorii Pavilionului României vor avea ocazia să descopere detalii fascinante din procesul de creație al pantofilor semnați VV, într-un demers educațional, artistic și inspirațional.

Această participare la Osaka vine după o primă impresie puternică lăsată de Victor Vulpe în Japonia. În noiembrie 2023, artistul a fost invitat să prezinte la Isetan Tokyo pantoful care i-a adus medalia de argint la Londra, captivând publicul japonez și atrăgând atenția specialiștilor din domeniu. Acest moment a deschis drumul spre reprezentarea României la Osaka, confirmând valoarea unei școli de design care pune accent pe autenticitate, rigoare și excelență.

Proiectul lui Victor Vulpe este susținut de Ambasada României la Tokyo și de Institutul Cultural Român din Japonia, fiind parte dintr-un efort strategic de promovare a valorilor artistice românești pe scena internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.