Creștere de peste 12% a numărului de candidați confirmați la masterat la...

Creștere de peste 12% a numărului de candidați confirmați la masterat la UVT

1
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara a înregistrat în sesiunea de admitere din luna iulie 2025 o creștere cu 12,65% a numărului de candidați confirmați la studiile universitare de masterat, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Această evoluție vine în contextul în care UVT a extins oferta educațională, introducând noi programe de masterat în domenii precum fizică, muzică, asistență socială și sociologie. Creșterea numărului de candidați se datorează atât absolvenților de licență ai UVT, cât și celor proveniți din alte universități din Timișoara și din țară.

În total, 1.736 de candidați au fost confirmați la programele de masterat, dintre care 29,8% au ocupat locuri cu taxă – un indicator relevant pentru atractivitatea ofertei educaționale și pentru valoarea percepută a calificărilor oferite.

La nivelul studiilor de licență, UVT a înregistrat o scădere de 11,1% a numărului de candidați confirmați față de sesiunea din 2024, în contextul unei tendințe naționale marcate de reducerea numărului de absolvenți de bacalaureat, cauzată atât de scăderea demografică, cât și de rata mai mică de promovabilitate în învățământul preuniversitar.


Cu toate acestea, universitatea a atras 3.253 de candidați confirmați la programele de licență, dintre care 29,1% au ocupat locuri cu taxă.

Printre cele mai căutate programe de licență s-au numărat:

  • Științe aplicate în criminalistică – 10,24 candidați/loc bugetat;
  • Psihologie – 5,24 candidați/loc bugetat;
  • Pedagogia învățământului primar și preșcolar – 5,10 candidați/loc bugetat.

La nivel de masterat, cele mai mari rate de concurență s-au înregistrat la:

  • Terapii specifice ale limbajului și comunicării – 8,00 candidați/loc bugetat;
  • Psihologie clinică și psihoterapie – 6,18 candidați/loc bugetat;
  • Cybersecurity – 4,13 candidați/loc bugetat.

Reprezentanții UVT subliniază că, în ciuda provocărilor privind alocarea locurilor bugetate la nivel național, universitatea continuă să atragă candidați performanți, inclusiv olimpici și șefi de promoție. UVT își menține angajamentul față de calitatea actului educațional și continuă să promoveze o viziune internațională, în calitate de membră a alianței universitare europene UNITA.

1 COMENTARIU

  1. De cind ati degradat UVT intro FABRICĂ DE DIPLOME coborind calitatea la un minim istoric. Rxamene pe șpagă si catedre mostenite din tată in fiu . MAFIA ultracorpta a UNIVERSITARILOR cu tentacule in Guvern

Răspunde-i lui Logic Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.