
Formația timișoreană Soundbox pregătește lansarea albumului de debut, „Soul Sucker”. Lansarea oficială a albumului va avea loc joi, 10 iulie, de la ora 20, cu un concert special care se va desfășura „În Spatele Casei” (Casa Tineretului), care îi va avea ca invitați pe cei de la Stringray.
„Versurile noastre sunt inspirate din viață, din relațiile noastre – și bune, și mai puțin bune – și reflectă emoții umane pe care toți le trăim în anumite momente„., spun membrii trupei.
Formația a pornit la drum anul trecut cu trei oameni și mult entuziasm: Iulia – la voce, iar Vidor și Cristi – amândoi la chitară. Totul a început natural, din dorința de a face muzică fără pretenții, dar cu multă energie, abordând un rock psihedelic cu elemente grunge.
Pe parcurs, li s-a alăturat Attila, a cărui vioară adaugă o dimensiune aparte sound-ului. Apoi a venit și Melinda, cu o voce expresivă, care a completat perfect atmosfera trupei. Odată cu intrarea lui Mihai la bas și a lui Puiu la tobe – o secție ritmică cu multă experiență – piesele au început să curgă altfel: mai solid, mai ancorat, dar fără să piardă libertatea care ne definește.
Iulia Vass spune că muzica a avut mereu un loc important în viața ei, iar Melinda Zabos adaugă faptul că prin muzică își exprimă sentimentele și își eliberează emoțiile. Toboșarul Ioan „Puiu” Popa este o figură binecunoscută în lumea muzicală timișoreană, iar basistul Mihai Gavrilciuc a revenit în lumea muzicii după o pauză de 30 de ani.
Chitaristul Vidor Buta spune că muzica a reprezentat întotdeauna una dintre cele mai mari pasiuni ale lui, violonistul Attila Zabos iubește să cânte din suflet și să aducă bucurie prin muzică, iar Cristi Buta întregește echipajul la chitară și improvizații. Concertul de debut al trupei a avut loc anul acesta, în 14 martie, la Nemesis Art Club.

„Albumul nostru se numește Soul Sucker, pentru că acesta este și titlul uneia dintre piese, care exprimă cel mai bine direcția și mesajul acestui album. Ca instrumentație, suntem old-school – cu influențe Jefferson Airplane sau Fleetwood Mac, dar și cu elemente de grunge (Nirvana, clar). Textele sunt inspirate din viață, din relațiile noastre – și bune, și mai puțin bune – și reflectă emoții umane pe care toți le trăim la un moment dat. Albumul conține 7 piese. E oarecum impropriu spus album căci nu va exista pe niciun suport fizic. Mai degrabă e o colecție de piese proprii, grupate sub numele unui album. Ne dorim de mult timp să ieșim din zona de coveruri, iar acum am avut cu toții avântul și energia necesare să facem asta„, ne-au declarat membrii trupei.
Invitații acestui concert sunt Stingray, o trupă de coveruri din Timișoara, formată din cinci muzicieni care reinterpretează cu pasiune și energie un repertoriu inspirat din rockul alternativ și clasic gen Oasis, Coldplay, Scorpions, Foo Figthers, Queen, Free sau chiar The Beatles. Componența trupei : Andrei Badea (voce), Alija Hrnjic (chitară), Adorian-Tamas Egri (chitară), Dan Simon (bas) și Puiu Ioan Popa (tobe).