Early Rave la Ambasada: dimineață cu petrecere la Timișoara

Early Rave la Ambasada: dimineață cu petrecere la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Electroruga își continuă seria de evenimente de încălzire pentru festival, propunând publicului din Timișoara o nouă experiență care îmbină muzica, dialogul creativ și energia specifică dimineților transformate în ring de dans. După apariții precum AnonimTM Pelican Boat Party Takeover, petrecerea Traumer by b/plr x undertheivy și prezența la Timișoara International Tattoo Convention, organizatorii aduc în prim-plan un nou concept: Early Rave la Ambasada.

Evenimentul care va avea loc în 25 aprilie la Ambasada (Faber), promite o dimineață atipică. Participanții sunt invitați să-și înceapă ziua într-un mod diferit, într-o atmosferă în care cafeaua se îmbină cu muzica electronică și ideile inspiraționale. Programul debutează la ora 9 cu setul de deschidere semnat de Krisz, urmat la ora 10 de o sesiune de Creative Talks susținută de actrița Ada Galeș în cadrul evenimentului Creative Mornings.


De la ora 11, Melak preia controlul cu un set energic de early rave, menit să transforme complet ritmul dimineții. Evenimentul se încheie la ora 14, lăsând participanții „încărcați” pentru restul zilei.

Conceptul propus de Electroruga pune accent pe experiențe alternative, în care petrecerea nu mai este rezervată exclusiv nopții, ci devine un prilej de conectare și energie chiar de la primele ore ale zilei. Seria de evenimente nu se oprește aici. Organizatorii anunță prezența Electroruga la festivalul partener Grid, desfășurat în perioada 1–3 mai, dar și pregătirea unui nou rave de dimineață în cadrul Timotion, pe 10 mai.

Prin aceste inițiative, Electroruga își consolidează poziția în peisajul cultural local, propunând un format fresh și dinamic, care redefinește modul în care publicul interacționează cu muzica electronică și evenimentele urbane. Ajunsă la ediția cu numărul 4, Electroruga Buzad se pregătește a fi un festival de referință pentru județul Timiș în acest an, cu un suflu nou și experiențe unice și va avea loc în perioada 29 – 31 mai. Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, și Primăria Bogda, iar biletele se găsesc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.