
În perioada 7-15 iulie, Universitatea Politehnica din Timișoara a găzduit evenimentul care a oferit o perspectivă mai aprofundată asupra modului în care realitatea virtuală (VR) poate transforma fundamental experiențele de învățare. Invitatul special a evenimentului a fost prof. Regina Kaplan-Rakowski, o recunoscută specialistă în domeniul tehnologiilor educaționale de la University of North Texas (UNT), SUA. Aceasta a susținut o prezentare, initulată „Virtual Reality as a Platform for Emotional and Cognitive Engagement”.
Evenimentul, desfășurat sub coordonarea Departamentului de ID/IFR și Educație digitală, în parteneriat cu Centrul Multimedia al UPT, a oferit o incursiune detaliată în impactul transformator al realității virtuale VR asupra procesului educațional. În prezentarea sa, prof. Kaplan-Rakowski a evidențiat modul în care platformele VR pot intensifica participarea cognitivă și emoțională a studenților, prin crearea unor medii educaționale interactive și profund imersive.
„Sunt profund interesată de explorarea modului în care realitatea virtuală poate transforma fundamental experiențele de învățare. Cercetările mele analizează în profunzime modul în care VR poate revoluționa paradigmele tradiționale ale învățării, prin stimularea gândirii spațiale și a abilităților tehnice într-un mediu imersiv, în timp ce contribuie simultan la îmbunătățirea stării de bine a studenților prin reducerea anxietății asociate cu învățarea unei limbi străine de exemplu și promovarea unei învățări mai centrate pe experiență și autenticitate”, a declarat prof. Regina Kaplan-Rakowski.
Prof. Kaplan-Rakowski aduce o expertiză extinsă în domeniul tehnologiilor educaționale, acoperind arii precum realitatea virtuală, inteligența artificială generativă și gamificarea.
În calitate de cadru didactic în cadrul Departamentului de Tehnologii Educaționale al College of Information, University of North Texas, este implicată activ în proiecte de cercetare de amploare ce explorează utilizarea tehnologiilor emergente – inteligența artificială, realitatea virtuală și augmentată, precum și securitatea cibernetică – pentru a aduce inovație în educație.
Recunoașterea sa în mediul academic este evidențiată de pozițiile de conducere și implicarea editorială în publicații de prestigiu: este vicepreședinte al consorțiului CALICO și editor asociat al Australian Journal of Applied Linguistics. Activitatea sa științifică este remarcabilă, fiind materializată în peste 150 de publicații – de la cărți și capitole, până la articole și lucrări prezentate la conferințe internaționale.
„Realitatea virtuală nu este doar un instrument tehnologic, ci o nouă frontieră a pedagogiei. Prin crearea unor experiențe de învățare aparte și captivante, putem debloca un nivel de înțelegere și de retenție a cunoștințelor pe care metodele tradiționale îl pot atinge mai greu în era prezentă, în care tehnologia evoluează cu o viteză așa de mare”, a subliniat prof. em. dr. ing. Radu Vasiu.
Pe lângă conferința susținută, vizita sa a inclus sesiuni de cercetare aplicată împreună cu echipele Departamentului de ID/IFR și Educație Digitală, precum și cu Centrul Multimedia al UPT. În cadrul acestor întâlniri, prof. Kaplan-Rakowski a analizat aplicațiile de Realitate Virtuală și Realitate Mixtă (MR) dezvoltate la UPT, exprimând o apreciere deosebită față de proiectele din cadrul Spotlight Heritage Timișoara.
De asemenea, programul vizitei a inclus o întrevedere cu reprezentanții Facultății de Științe ale Comunicării, unde s-au discutat perspectivele de extindere a colaborării între University of North Texas și Universitatea Politehnica Timișoara.
Parteneriatul dintre cele două instituții, construit în timp prin diverse inițiative de mobilitate și stagii, continuă să se consolideze.