
Turiștii străini care ajung la Timișoara vor putea afla povestea orașului cu ajutorul unor tururi ghidate care le sunt dedicate și care vor fi organizate în fiecare marți, joi și sâmbătă. Tururile vor avea o durată de două ore iar limba de prezentare va fi engleza.
Vizitatorii vor putea afla istoria orașului cu cele mai importante momente din fiecare epocă, de la începuturile sale până în zilele noastre. Va fi prezentată cetatea angevină și perioada celor mai străluciți comiți de Timiș, epoca otomană, cu locurile în care au existat băile turcești, marea moschee și bazarul, cea habsburgică instaurată după ce trupele prințului Eugeniu de Savoia au cucerit cetatea. Întreaga înfățișare a orașului a fost schimbată, prin amenajarea de noi străzi, noi case și biserici și o nouă cetate fortificată. Dezvoltarea spectaculoasă pe care a cunoscut-o orașul în secolele XIX-XX este ilustrată prin clădirile baroce și cele aparținând stilului Secession sau prin invenții care au revoluționat viața locuitorilor, precum vechile tramvaie sau  iluminatul electric stradal, dat în folosință pentru prima oară în Europa, în 1884.
După primul război mondial, Timișoara a devenit parte a Regatului României Mari, dezvoltarea orașului continuând până în anii celui de-al doilea război mondial, care a fost urmat de instaurarea regimului comunist. Degradarea continuă a vieții a dus la izbucnirea revoltei populare din decembrie 1989, care s-a soldat cu victime dar a contribuit, în cele din urmă, la prăbușirea epocii ceaușiste.

            




