
Foto: Alfred Simonis / Facebook
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a avut o întâlnire de lucru cu primarii din județ, pentru a analiza stadiul investițiilor aflate în derulare, parteneriatele dintre CJ Timiș și administrațiile locale, dar și situația actuală a deponeului de la Ghizela. La discuții au participat și vicepreședinții Alexandru Iovescu și Alin Popoviciu.
„Am dezbătut propunerile cu care au venit edilii, am discutat soluții punctuale și ceea ce mai trebuie făcut astfel încât Timișul să își continue drumul pe care l-am început împreună în urmă cu aproape un an”, a declarat Simonis.
Șeful administrației județene a subliniat importanța investițiilor majore, dar și a sprijinirii comunităților locale.
„Trebuie să rămânem concentrați pe investițiile majore pentru Timiș, dar să ajutăm și comunitățile locale să se dezvolte.
De aceea, este necesar un dialog permanent cu primarii”, a precizat președintele CJT.
Simonis a mai transmis că dialogul și colaborarea dintre Consiliul Județean și primării sunt esențiale pentru luarea celor mai bune decizii.
„Cele două administrații, județeană și locală, trebuie să lucreze împreună, să se bizuie una pe cealaltă, să funcționeze ca o echipă, iar fără acest dialog nu putem lua deciziile corecte”, a spus Alfred Simonis.
Totodată, președintele CJ Timiș a ținut să precizeze că asemenea întâlniri demonstrează că, la nivel județean, nu se ține cont de culoarea politică, ci doar de responsabilitatea față de cetățeni.
„La Consiliul Județean nu ținem cont de culoarea politică, ci doar de responsabilitatea față de cei care ne-au încredințat un mandat pentru 4 ani”, a conchis Simonis.