
Formația timișoreană Sonatic a anunțat că noul material discografic numit „Haz” va ajunge la urechile fanilor în data de 28 septembrie.
Videoclipul piesei „Haz”, o melodie care are un mesaj social clar și care se vrea a fi un protest împotriva mirajului promisiunilor electorale, a fost lansat anul trecut.

„Melodia este un îndemn la recunoașterea gravității realităților manipulatoare și la evadarea din starea de resemnare cotidiană printr-un protest împotriva mirajului promisiunilor electorale, învelite în staniolul superficialității.
A face haz de necaz este un pansament local, cu efect temporar, și nu o cale spre vindecare definitivă. Vorbim despre dileme (vechi), inegalități și refugii emoționale. E o piesă la care am muncit foarte mult. Haz vine ca o continuare firească după piesa «Manifest». Piesa «Haz» vine de la o idee a lui Lucian Mircu. Cu el discutam despre posibile viitoare piese și mi-a spus că Hazul de necaz e ceva ce trebuie dat mai departe”, spune Bogdan Racz, solistul formației Sonatic.
Trupa Sonatic a lansat albumul de debut, „Sunt”, in anul 2014, material care a fost desemnat Best Romanian Rock Album, în cadrul Maximum Rock Awards, în același an. În 2016, a apărut albumul cu numărul doi – „Iluzii”.





