
Un accident de circulație petrecut într-o intersecție din Timișoara a devenit viral pe rețele de socializare. În clipul postat se poate vedea cum o mașină iese de pe carosabil și se îndreaptă spre o femeie și un copil care așteptau să treacă strada. Un stâlp care susține unul dintre semafoarele din intersecție devine eroul întâmplării, pentru că reușește să oprească automobilul care se îndrepta spre pietoni. Ulterior, șoferul vinovat a fost sancționat de polițiști.
„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă comunicăm că a fost identificat conducătorul auto, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care ar fi condus un autoturism pe Calea Torontalului, iar la intersecția cu strada Timiș, a avut alte preocupări, de natură a-i distrage atenția în timpul condusului, care l-ar fi determinat să piardă controlul asupra autovehiculului și să intre în coliziune cu un semafor electric.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 810 lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv, efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a îi distrage atenția în mod periculos”, a transmis IPJ Timiș.




