
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a anunțat că, pe 17 septembrie, la Școala Gimnazială Dudeștii Noi a fost semnalat un început de incendiu la o anexă exterioară a clădirii. Nu au fost raportate victime.
Două clase, însumând 35 de elevi, au fost evacuate în siguranță. Intervenția a fost realizată de Poliția locală, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean.
Pentru continuitatea activității, șapte clase (110 elevi) au fost relocate temporar într-o clădire aparținând parohiei romano-catolice din comună.
Școala are în total 23 de clase și 429 elevi și antepreșcolari, organizate în două schimburi.
Măsuri luate:
- Anexa afectată a fost izolată; sălile de clasă și birourile nu au fost afectate structural;
 - S-a dispus aerisirea spațiilor și verificarea tehnică a zonei; reparațiile la acoperișul corpului afectat au fost demarcate;
 - Primăria Dudeștii Noi a confirmat că reparațiile vor fi finalizate până pe 22 septembrie, pentru revenirea elevilor în clădiri;
 - Consiliul de administrație a decis organizarea temporară a cursurilor în trei schimburi până la finalizarea intervențiilor;
 - Organele abilitate continuă cercetările pentru stabilirea cauzei incendiului;
 - Cursurile celorlalte clase au decurs normal.
 
O clădire a școlii se află în reabilitare prin proiectul „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Gimnaziale Dudeștii Noi, jud. Timiș”, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu valoarea totală de 9.285.311,19 lei și termen de finalizare 31 decembrie 2025.
            




