
Târgul „Științescu & prietenii 2025” organizat sâmbătă la Muzeul Apei din Timișoara, a demonstrat încă o dată că educația poate fi și captivantă, atunci când știința, tehnologia și arta se întâlnesc cu jocul, reușind să stârnească atât curiozitatea cât și bucuria descoperirilor.
Peste 1.500 de participanți au fost prezenți la Târgul de Științe – „Științescu & prietenii”, unde copiii au făcut fel de fel de experiențe alături de părinți, aflând cât de fascinantă poate fi educația STEAM, care a oferit o lecție despre cum curiozitatea devine motor de învățare. De la micii cercetători științifici până la adolescenții pasionați de robotică, seismologie sau fotografie, au descoperit cu toții că știința nu se oprește în manuale, ci prinde viață între oameni. „Ceea ce ne dorim prin programul Științescu este să arătăm copiilor și tinerilor că știința poate fi accesibilă, distractivă și conectată la viața lor de zi cu zi. Faptul că peste 1.500 de oameni au venit să exploreze împreună cu noi ne arată că educația STEAM are o putere reală de a uni și inspira.” – a concluzionat Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.
Programul Ştiinţescu, o mișcare națională de reenergizare a educației STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică), menită să dezvăluie copiilor prin activități practice și joc acea latură a științelor care nu poate fi surprinsă în manuale, este coordonat la nivel naţional de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.





