
Primăria Municipiului Timișoara, prin societatea TIMPARK și cu sprijinul Poliției Locale, continuă acțiunile de eliberare a domeniului public de vehicule abandonate. De la începutul anului, au fost ridicate peste 160 de astfel de autovehicule, dintre care 23 au fost recuperate de proprietari, iar alte aproximativ 200 au fost valorificate prin licitații publice.
Acțiunile vizează recuperarea trotuarelor, zonelor verzi și a aleilor dintre blocuri, în special din cartierele Lipovei și Aradului. În aceste zone, municipalitatea a amenajat în paralel aproape 200 de locuri noi de parcare, în locul garajelor demolate.
Primăria încurajează cetățenii să semnaleze prezența vehiculelor abandonate accesând platforma online sau apelând Poliția Locală la numerele 0256 246 112 și 0256 968.
Proprietarii acestor vehicule sunt rugați să le ridice în termenul legal pentru a evita confiscarea.
TIMPARK intervine în prezent cu cinci autoutilitare dedicate acestor operațiuni, programul de lucru fiind de luni până vineri, între orele 8:00 și 16:00.
Acțiunile se înscriu în strategia municipalității de decongestionare a traficului, sprijinire a transportului public și creștere a numărului de locuri de parcare în cartiere.
În prezent, Societatea de Drumuri Municipale (SDM) execută lucrări în zona Calea Aradului, pe strada Orșova, pentru realizarea a peste 100 de noi locuri de parcare. În cartierul Lipovei, pe lângă repararea străzilor și amenajarea de trotuare, se lucrează la realizarea altor aproape 70 de locuri de parcare, pe lângă cele peste 30 deja finalizate.